Alpinism

Alpinismul este o activitate umană preponderent turistico-recreativă și într-o mai mică măsură sportivă, dar non-competițională, care are ca scop ascensiunea în munți, pe zăpadă, stâncă și gheață (ghețar). Acest termen este folosit cu precădere în limbile latine europene precum franceza (alpinisme), spaniola (alpinismo) sau italiana (alpinismo).

Termenul provine de la ascensiuni în munții Alpi (alpi+nism), fiind promovat în special de francezi, pentru a rămâne în istorie că această activitate a apărut în Alpii francezi (masivul Mont Blanc), în anul 1786.

În limba spaniolă din America de Sud nu se folosește termenul european, ci echivalentul ”andinism” (ascensiuni în Anzi).

În limbile anglo-saxone (engleza și germana) se folosesc termenii ”mountain-eering” (UK) și ”berg-steigen” (D) care au ca rădăcină termenul ”munte” (nu Alpi) și pot fi traduși mai corect ca ”montan-ism” (ascensiuni pe munte) termen nefolosit și inexistent în limba română.

În limba română mai este uneori folosit cuvântul carpatism.[1][2][3]

Alpinismul a fost adăugat în patrimoniul intangibil UNESCO în 2019.[4]

  1. ^ Badea, Andrei (). „CPD carpatism - scrambling în Bucegi și Piatra Craiului” (în engleză). Societatea Ghizilor și Liderilor Montani | UIMLA. Accesat în . 
  2. ^ https://www.carpati.org/articol/terminologie_montan%C4%83/1268/
  3. ^ „Trasee de munte în Carpați: drumeție și carpatism”. Muntii Nostri. . Accesat în . 
  4. ^ „UNESCO - Alpinism” (în engleză). ich.unesco.org. Accesat în . 

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by Tubidy