Apatrid

Apatrid (din franceză apatride = lipsit de patrie) înseamnă o persoană care nu este considerată cetățean al nici unui stat, conform legii naționale a acestuia.

Conform Convenției privind statutul apatrizilor adoptate de ONU la New York la 28 septembrie 1954 și intrate în vigoare la 6 iunie 1960, orice apatrid are obligații față de țara unde se află, ceea ce presupune, în special, ca acesta să se conformeze legilor și regulilor sale, precum și măsurilor luate pentru menținerea ordinii publice. Statutul personal al unui apatrid este guvernat de legea țării de domiciliu sau, dacă nu are domiciliu, de legea țării de reședință.^[1]

Între prevederile Convenției, se remarcă următoarele:

• Articolul 23: Ajutorul public

Statele contractante vor acorda apatrizilor care stau legal pe teritoriul lor același tratament în ceea ce privește ajutorul și asistența publică ca și cel acordat propriilor cetățeni.

• Articolul 27: Actele de identitate

Statele contractante vor elibera acte de identitate oricărui apatrid de pe teritoriul lor, care nu deține acte de călătorie valabile.

• Articolul 31: Expulzarea

1. Statele contractante nu vor expulza un apatrid aflat legal pe teritoriul lor, cu excepția cazului când există motive de securitate națională sau ordine publică.

2. Expulzarea unui astfel de apatrid se va face pe baza unei hotărâri luate în instanță. Cu excepția cazului când motive acute de securitate națională reclamă altfel, apatridul va avea posibilitatea de a prezenta dovezi în apărarea sa, de a face apel și de a fi reprezentat în acest scop în fața autorităților competente sau a persoanei ori persoanelor special desemnate de autoritatea competentă.

3. Statele contractante vor permite unui astfel de apatrid să beneficieze de o perioadă de timp rezonabilă în care să solicite admiterea legală într-o altă țară. Statele contractante își rezervă dreptul de a aplica în această perioadă măsurile interne pe care le consideră necesare.