Argou

În sociolingvistică, termenul argou (< fr argot) denumește un sociolect, o varietate socială a unei limbi. La origine este numele dat în Franța, în Evul Mediu, mediului social format din răufăcători, escroci, cerșetori și vagabonzi. A luat sensul de limbaj al acestora pe la sfârșitul secolului al XVII-lea^[1]. Până atunci, acest limbaj a avut diverse denumiri, precum jobelin, narquin sau jargon, dintre care acesta din urmă era cel mai frecvent^[2]. În prezent termenul „argou” se folosește, în general, cu sensul de limbaj convențional folosit cu intenția de a nu fi înțeles de către persoanele din afara categoriei de vorbitori care îl folosește: delincvenți, pușcăriași, soldați, studenți, elevi etc.^{[3][4][5][6][7][8][9]}. Nu se poate vorbi despre un singur argou, ci despre mai multe, fiecare categorie de vorbitori având propriul său argou, deși există și elemente de argou comune mai multora^[10]. „Argou” la singular se poate folosi ca o abstracțiune ce reprezintă diferitele argouri.

Denumirea argot este folosită, în afară de franceză, în limbi care au împrumutat-o din aceasta, ca româna sau rusa. În alte limbi se folosesc cu același sens it gergo / parlata, es jerga / argot, en cant/argot/jargon^[3].

Sfera argoului interferează cu sfera altui sociolect, jargonul. Unii lingviști folosesc termenul „argou”, iar alții termenul „jargon” cu aproximativ același sens^[11], dat fiind că termenul „argou” a înlocuit termenul „jargon” pentru limbajul răufăcătorilor. Într-adevăr, jargonul se aseamănă cu argoul prin faptul că nici el nu este înțeles în afara unei categorii de inițiați. Unii lingviși deosebesc jargonul de argou, dar nu în același fel. Pentru unii, jargonul se deosebește de argou prin aceea că nu este secret în mod intenționat, ci eventual folosit cu scopul de a se demarca de categoriile de vorbitori din afara celor care îl folosesc. Varietăți de tip jargon sunt considerate a fi și ale unor categorii sociale superioare, ale unor categorii profesionale sau ocupaționale, precum și limbajele de specialitate ale diverselor științe și tehnici^[12][13]. Unii autori folosesc termenul „argou” și pentru jargon în sensul dat aici, afirmând că prin „argou” fără atribut se înțelege cel al răufăcătorilor, iar cu un atribut se poate referi la o profesiune sau o ocupație denumită de acel atribut^[14], iar termenul „jargon” îl limitează la sensul peiorativ de limbaj de neînțeles^[15][14]. În fine, alți lingviști consideră că argoul este un tip de jargon prin faptul că este un limbaj limitat la o categorie de inițiați^[16][17][18].

Sfera argoului interferează și cu aceea a altui sociolect, delimitat în unele lingvistici, în primul rând cea engleză și cea americană, cu termenul „slang”, împrumutat și de lingvistica rusă sau de cea maghiară. Este un limbaj ce aparține registrului de limbă familiar, care preia numeroase elemente din argou, și prin care se demarchează mai ales tinerii orășeni de generațiile mai în vârstă decât ei^[19][16][20]. Unii lingviști pun semnul egalității între argou și slang^[21]. Alți lingviști consideră argoul un tip specific de slang, cel al delincvenților^[22].

Argourile interferează și cu varietăți teritoriale ale limbii. De exemplu, argourile din Franța sunt limitate la această țară, argoul elevilor sau cel la studenților din Belgia este diferit de cel al acelorași categorii din Franța^[14]. De asemenea, argourile din București sunt foarte diferite de cele din Chișinău, caracterizate prin multe împrumuturi din argourile rusești^[23].