Istoria Imperiului Otoman | |
Acest articol este parte a unei serii | |
Ascensiunea (1299–1402) | |
---|---|
Interregnul (1402–1413) | |
Propășirea (1413–1453) | |
Dezvoltarea accelerată (1453–1579) | |
Dezvoltarea încetinită (1579–1683) | |
Sultanatul femeilor | |
Perioada Köprülü (1656–1703) | |
Stagnarea (1683–1792) | |
Perioada Lalelei (1718–1730) | |
Stagnarea și decăderea (1792–1827) | |
Declinul (1827–1908) | |
Perioada Tanzimat (1839–1876) | |
Prima perioadă constituțională | |
Destrămarea (1908–1918) | |
A doua perioadă constituțională | |
Împărțirea Imperiului Otoman (1918–1922) | |
Evenimente | |
Căderea Constantinopolului (1453) | |
Ocupația Aliată a Contantinopolului (1918-1923) | |
Războaiele ruso-turce (1633-1917) | |
Alte articole | |
Armata otomană | |
Parte dintr-o serie de articole despre |
Monarhie |
---|
Concepte centrale |
Istorie |
Portal politică |
Ascensiunea Imperiului Otoman (1299 – 20 iulie 1402) reprezintă perioada care a început cu slăbirea Sultanatului Selgiucid Rûm la începutul secolului al XIV-lea și s-a terminat cu înfrângerea otomanilor de către Timur Lenk pe 20 iulie 1402.
Ascensiunea Imperiului Otoman este în strânsă corelare cu prăbușirea Imperiului Roman, care a dus la schimbarea centrelor de putere de la societatea uniploară creștină europeană la una bipolară, creștin-musulmană. Începutul acestei perioade a fost marcată de războaiele bizantino-otomane, care au durat aproape 150 de ani. De-a lungul acestei perioade, otomanii au cucerit controlul asupra Anatoliei și Balcanilor.
Imediat după fondarea beilicurilor anatoliene, mai multe principate turcice s-au aliat cu otomanii împotriva Imperiului Bizantin. Această perioadă a fost marcată de înfrângerea selgiucizilor în bătălia de la Köse Dağ (în fața mongolilor) și a fost urmată cucerirea de noi teritorii (29 mai 1453 – 11 -12 septembrie 1683), o perioadă de stabilitate socială și economică în provinciile imperiului, cunoscută și ca Pax Ottomana.