Autobiografia (provine din limba greacă, fiind format din prefixul auton, auto, bios, viață și graphein, a scrie) e relatare sub forma unei povești, așa cum s-a întâmplat, scrisă și prezentată la persoana întâi. Termenul de "autobiografie", folosit în sens modern, datează doar din secolul al XVIII-lea, dar forma este, desigur, mult mai veche .
Dacă biografii folosesc documente și mărturii ale contemporanilor, autobiografii se bazează de multe ori doar pe memoria proprie. În Antichitate o asemenea operă se numea apologia, fiind în mod esențial un soi de justificare dar neavând un caracter introspectiv precum autobiografiile din prezent. Augustin a ales titlul Confesiuni pentru opera sa autobiografică iar Rousseau a ales mai apoi același titlu. Autobiografia lui Benjamin Franklin, prima de acest gen din SUA, a devenit un model pentru celelalte opere de acest gen. Una din cele mai cunoscute autobiografii din lume este Poezie și adevăr a lui Goethe.
Istoria vieții mele de Teodor Vârnav, boier din Moldova, scrisă în anul 1845, este considerată prima opera autobiografică din literatura română.[1]