Baroc

Barocul
Venus și Adonis de Peter Paul Rubens (1635–1640)
Perioadă secolele al XVII-lea și al XVIII-lea

Barocul este un stil în arhitectură, muzică, dans, pictură, sculptură și alte arte care au înflorit în Europa de la începutul secolului al XVII-lea până în anii 1740, „stingându-se” în deceniul următor. Pe teritoriile imperiilor spaniol și portughez, inclusiv în Peninsula Iberică, a continuat, împreună cu noi stiluri, până în primul deceniu al anilor 1800.

A succedat arta renascentistă și manierismul, și a precedat rococoul și neoclasicismul. A fost susținut de Biserica Catolică, ca un mijloc de a combate simplitatea și austeritatea arhitecturii, artei și muzicii protestante, chiar dacă arta barocă de tip luteran s-a dezvoltat și în anumite părți ale Europei.[1]

Stilul baroc folosea contrastul, mișcarea, detaliile exuberante, culoarea profundă, măreția și surpriza ca să atingă un sentiment de uimire. Stilul a apărut la începutul secolului al XVII-lea, în Roma, apoi răspândindu-se rapid în Franța, Italia de nord, Spania și Portugalia, iar mai târziu în Austria, sudul Germaniei și Rusia. Până în anii 1730, evoluase într-un stil și mai flamboiant, numit rocaille sau rococo, care a apărut în Franța și Europa Centrală până la mijlocul secolului al XVIII-lea.

În artele decorativă se produce un exces de ornamentație. Îndepărtarea de la clasicismul renascentist are căi proprii în fiecare țară. Dar o caracteristică generală e aceea că peste tot punctul de plecare îl constituie elementele ornamentale introduse de Renaștere. Repertoriul clasic e aglomerat, îndesit, suprapus, încărcat, cu scopul de a stârni efecte de șoc. Motive noi introduse de baroc sunt: cartușul, trofeele și armele, coșuri cu fructe sau flori, și altele, realizate în marchetărie, stucaturi, sau sculptate.[2]

  1. ^ Heal, Bridget (). „'Better Papist than Calvinist': Art and Identity in Later Lutheran Germany”. German History (în English). German History Society. 29 (4): 584–609. doi:10.1093/gerhis/ghr066. ISSN 0266-3554. 
  2. ^ Graur, Neaga (). Stiluri în arta decorativă. Cerces. p. 153, 154 & 156. 

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by Tubidy