Gama vocală reprezentată pe claviatură |
Soprano |
Contratenor sau Mezzo-soprano |
Contralto |
Tenor |
Bariton |
Bas |
Basul (din italiană „basso”, pe filieră latină „bassus”, jos, grav) este registrul cel mai jos al vocii bărbătești. Termenul de bas este folosit cu precădere, stricto sensu, în muzica clasică, unde poate avea mai multe accepțiuni: în operă, cantate sau oratorii, basul este tratat ca o voce solistică, valorificată prin calități precum timbru, agilitate, tesitură, capacitatea de a susține anumite registre vocale (înalte sau joase) sau anumite note și contururi muzicale.
În coruri, însă, termenul de bas definește partea cea mai joasă din aranjamentul armonic pe patru „părți” sau „voci” (SATB, adică sopran, altistă, tenor, bas), motiv pentru care, propriu zis, basul nu definește o voce în cor; pe cale de consecință, în coruri, basul este valorificat prin prisma ambitusului său și mai puțin prin prisma timbralității. Astfel, în muzica de cor, deși un portativ poate fi notat „bas” (sau alte variații, precum „basso”, „bassi”), el poate să nu fie interpretat exclusiv de către un bas adevărat, ci de oricare voce care se încadrează în cerințele de ambitus vocal al părții, motiv pentru care, nu rareori, partea de bas, ca oricare altă parte vocală corală, poate fi împărțită în „basul unu” (îndeobște, dar nu obligatoriu, basul înalt, interpretat de către tenori joși, baritoni, bas-baritoni, bași înalți) și în „basul doi” (baritoni joși, bas-baritoni, bași adevărați, bași profunzi).
Basul este utilizat cu același rol și în alte tipuri de muzică corală, precum cvartetele barbershop, care au structura tenor-tenor-bariton-bas, sau în muzica non-clasică, unde este înțeles lato sensu care oricare voce joasă, datorită lipsei rigorilor muzicii clasice.