Cazaci

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Parte a seriei de articole cu privire la
Cazaci
Armatele cazacilor
Amur • Astrahan • Azov • Baikal • Bug • Don • Kuban • Linia Caucazului • Marea Negră • Orenburg • Siberia • Semirecie • Terek • Ural • Ussuri • Zaporojie
Alte grupări căzăcești
China • Hetmenatul • Nekrasoviți • Persia • Siciul Dunărean • Turcia • Tătari
Cazaci faimoși
Semion Budionnîi • Piotr Krasnov • Bogdan Hmelnițki • Ivan Mazepa • Emelian Pugaciov . Stenka Razin • Ivan Sirko • Andrei Șkuro
Termeni căzăcești
Ataman • Cazac înregistrat • Hetman • Papaha • Plastun • Stanița • Șașka
Această infocasetă: vizualizare • discuție • modificare

Cazacii reprezintă un grup multietnic, în majoritate de origine slavă - ucraineni și ruși, cu influențe în port și anumite obiceiuri din partea popoarelor turco-tătare vecine, care trăiesc în stepele sudice al Europei Răsăritene și ale Asiei rusești, și care în cursul istoriei au devenit renumiți atât pentru dorința lor de autoguvernare cât și pentru măiestria lor militară, în special în domeniul luptei călare. De asemenea, cazac poate fi numit și soldatul unei unități militare căzăcești.

Numele de cazac a intrat în limbile europene prin francezul cosaque, probabil via limba poloneză (kozak), iar nu prin limba rusă (казак – kazak). Cuvântul este derivat din cuvântul turcic quzzaq, care este tradus prin "aventurier" sau "om liber". Acest cuvânt a fost descoperit menționat pentru prima oară într-o cronică rutenă din 1395. Cazaci (qazaqlar) se numeau și apărătorii frontierelor din Hanatul Kazanului.

Cazacii au devenit cunoscuți în Europa Occidentală la mijlocul secolului al XVII-lea ca urmare a marei revolte a zaporojenilor conduși de Bogdan Hmelnițki împotriva statului polono-lituanian ([1], [2], [3], [4]), care a zguduit fundațiile geopolitice ale Europei Răsăritene.

Au devenit faimoși cazacii (în limba rusă: каза́ки, kazaki) de pe Don, Terek și din regiunile Uralului, ca și din Siberia, pe care acești aventurieri și oameni liberi au colonizat-o în secolul al XVII-lea. Numărul cazacilor a crescut continuu, în special în perioada medievală târzie, lor alăturându-se numeroși iobagi ruși (dar nu numai), care fugiseră de pe moșiile stăpânilor lor. Până în cele din urmă, cazacii au devenit apărători ai granițelor etnice și de stat. Cazacii au fost înrolați în armata regulată rusă din secolul al XVIII-lea până la începutul celui de-al XIX-lea. În timpul războiului civil din Rusia, ei au luptat în ambele tabere, deși trebuie spus că armata cazacilor de pe Don a fost principala forță care s-a împotrivit bolșevicilor. Ca urmare a victoriei celor din urmă, în vremurile sovietice, cultura cazacilor a fost subiectul persecuțiilor comuniștilor, iar populația căzăcească a trebuit să supraviețuiască mai multor valuri de foamete. În preajma celui de-al doilea război mondial, regimentele căzăcești au fost reînființate. În momentul de față, în Rusia, cazacii sunt priviți ori ca urmași etnici ai vechilor cazaci, ori ca urmași ai vechilor soldați de frontieră. Ultima categorie este evidențiată în mod separat în armata rusă, din rândurile acesteia făcând parte aproximativ 150.000 de cazaci. Aproape un milion de descendenți ai cazacilor se mândresc azi cu originea lor, tradițiile căzăcești trăind o perioadă de puternică revigorare, în mod special in sudul Rusiei.

O mare faimă au și cazacii ucraineni, (în limba ucraineană: козаки́, kozaki) ai armatei zaporojene, care trăiau în stepele din sudul Ucrainei de azi. Numărul lor a crescut în mod explosiv între secolele al XV-lea și al XVII-lea, alimentat fiind de valurile succesive de boieri ruteni sărăciți , negustori și iobagi fugiți de pe moșiile stăpânilor feudali polono-lituanieni. Cazacii zaporojeni au jucat un rol important în geopolitica europeană prin conflictele sau alianțele lor cu statul polono-lituanian, Cnezatul Moscovei sau Imperiul Otoman. Deși, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, cei mai mulți cazaci zaporojeni s-au mutat în regiunea Kuban din Rusia și deși ei nu se consideră ucraineni, mulți istorici îi consideră ca precursori ai națiunii moderne ucrainene. În zilele noastre, există în Ucraina o serie de organizații care încearcă să revigoreze stilul de viață căzăcească.

Mai puțin cunoscuți sunt cazacii polonezi (kozacy) și cazacii tătari (nağaybäklär).

În armata poloni-lituaniană, un anumit tip de cavalerie ușoară era numită cazaci.