Colegiul electoral (Statele Unite ale Americii)

Distribuția celor 538 de voturi electorale în funcție de stat/district federal pentru alegerile din anii 2012, 2016 și 2020, incluzând modificările datorate schimbărilor în populație conform recensămintelor din anii 2000 și 2010:
• negru — state care au câștigat voturi;
• galben — state care au pierdut;
• gri — nicio modificare.
Hartă a colegiului electoral indicând rezultatele alegerilor prezidențiale din 2008; senatorul Barack Obama (D-IL) a obținut „votul popular” în 28 de state și în Districtul Columbia (marcate cu albastru) pentru ca în final să acumuleze 365 de voturi electorale. Senatorul John McCain (R-AZ) a obținut „votul popular” în 22 de state (marcate cu roșu) pentru ca în final să acumuleze 173 de voturi electorale. Statul Nebraska și-a divizat votul electoral, astfel încât 4 voturi au fost atribuite senatorului McCain, iar 1 vot a fost atribuit senatorului Obama (care a câștigat votul celui de-al 3-lea district electoral statal).
Cartogramă reprezentând votul colegiului electoral pentru alegerile din 2008, în care fiecare pătrat reprezintă un vot electoral.

Colegiul electoral (engleză Electoral College) este un ansamblu de electori desemnați de fiecare din cele 50 de state componente ale uniunii (la care se adaugă 3 electori pentru districtul federal), care aleg în mod formal președintele și vicepreședinte Statelor Unite ale Americii.

Începând cu anul 1964, numărul total al electorilor din colegiul electoral al Statelor Unite este de 538 de electori pentru fiecare din alegerile prezidențiale ulterioare (inclusiv cele din 1964).[1] Articolul 2, secțiunea 1, clauza a 2-a a constituției Statelor Unite ale Americii desemnează numărul de electori pe care fiecare stat al Uniunii trebuie să-l aibă și modul în care fiecare legislatură statală își poate alege proprii electori. Teritoriile Statelor Unite nu sunt reprezentate în colegiul electoral. Colegiul electoral este un exemplu de alegeri indirecte, în contradicție cu alegerile directe practicate de cetățenii Statelor Unite, așa cum sunt alegerile membrilor ambelor camere ale Congresului american.

Votanții din fiecare stat (și Districtul Columbia) aleg ca electorii să fie participanții constituțional autorizați în fiecare alegere prezidențială. În istoria timpurie a Statelor Unite, unele legi statale prevedeau ca acești electori să fie numiți de către legislaturile statale.

Electorii au libertatea de a vota pentru oricare dintre candidați, însă, în realitate, aceștia depun un jurământ prin care se obligă să-și acorde votul anumitor candidați, mai exact acelora care au câștigat majoritatea voturilor în circumscripția respectivă.[2][3]

Cel de-al 12-lea amendament al constituției Statelor Unite ale Americii precizează că fiecare elector dispune de un singur vot pentru a desemna viitorul președinte, respectiv un vot pentru desemnarea vicepreședintelui. De asemenea, același amendament precizează cum președintele și vicepreședintele sunt aleși. De asemenea, cel de-al 23-lea amendament al constituției specifică, pe de altă parte, și câți electori sunt atribuiți Districtului Columbia.

  1. ^ Numărul total de electori este egal cu numărul total al membrilor votanți ai Congresului Statelor Unite (435 de reprezentanți și 100 de senatori) la care se adaugă trei electori ai Districtului Columbia.
  2. ^ Electorii nu sunt constrânși de niciuna din legile federale să onoreze jurământul depus; totuși, în majoritatea copleșitoare a cazurilor, ei votează pentru candidatul căruia i-au jurat credință de a-l promova. Multe state au legi specifice prin care să se asigure că electorii votează corect, adică pentru candidații pentru care trebuie să voteze, deși constituționalitatea unor astfel de legi nu a fost niciodată analizată cu atenție. Vedeți The Green Papers.
  3. ^ Acest proces a fost nominalizat până la punctul la care numele electorilor apar în documentele de votare doar în anumite state. Vedeți The Green Papers.

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by Tubidy