Constantin Lecca

Constantin Lecca
Date personale
Născut	4 august 1807 Brașov, Marele Principat al Transilvaniei, Imperiul Austriac (astăzi în România)
Decedat	13 octombrie 1887 (80 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	boala Parkinson
Părinți	Nicolae Leca Răuț, Maria (Mișoaia) Alexovici
Frați și surori	Dumitru Lecca, Caliope Lecca
Căsătorit cu	Victoria Otetelișanu
Copii	Cleopatra, Alecsandru, Grigore, Gheorghe, Dimitrie, Constantin, Alesandrina
Cetățenie	, Austro-Ungară  România
Religie	Ortodoxă
Ocupație	profesor universitar[*]​ pictor scriitor tipograf[*]​ traducător
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Educație	Studii la Buda, Roma, Viena ----------------------------------------
Lucrări remarcabile	1. Tematică istorică: Mihai Viteazul la Alba Iulia 2. Portretistică: Maria Maiorescu    Eufrosina Lecca 3. Pictură murală: Picturile murale din Biserica Madona Dudu din Craiova, astăzi dispărute. ----------------------------------------
Stil	romantism
Oraș natal	Brașov
Cunoscut pentru	Întemeietorul picturii cu tematică istorică în arta românească
Profesor pentru	Theodor Aman, Petre Alexandrescu, Titu Maiorescu, Costache Petrescu, Constantin Zaman
Semnătură
Modifică date / text

Constantin Lecca (n. 4 august 1807, Brașov, Imperiul Austriac – d. 13 octombrie 1887, București, România) a fost un profesor, pictor, tipograf, editor, scriitor și traducător român din secolul al XIX-lea, care s-a remarcat în domeniul portretisticii, al picturii religioase și al picturii cu tematică istorică – care de altfel l-a și consacrat. Alături de prietenul său Mișu Popp și de litograful Carol Popp de Szathmary, Constantin Lecca a făcut parte din grupul de artiști ardeleni care au influențat semnificativ pictura românească a secolului al XIX-lea.

Lecca fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental. Ca editor, a înființat prima tipografie din Craiova și prima revistă culturală din Oltenia, revista Mozaic, în 1838. În politică s-a remarcat ca participant la Revoluția Română din 1848 și a susținut unirea și independența Principatelor.

A susținut cu ardoare idealurile Școlii Ardelene și a rămas posterității ca un bun pedagog, un mare patriot sub spectrul iluminismului transilvănean și un bun portretist. A fost o fire îndrăzneață și muncitoare, similar negustorilor brașoveni din rândul cărora a făcut parte. Pentru Craiova a fost ceea ce Ion Heliade-Rădulescu a fost pentru București. Barbu Theodorescu i-a făcut următoarea caracterizare:

... „Prin marea sa cantitate de portrete, el contribuie la formarea unui stil în pictura de șevalet românească. Deși desena cu oarecare stângăcie, ceea ce dă imaginilor sale poate un oarecare farmec, ca al primitivilor, deși colora fără strălucire și fără picturalitate, în tonuri locale, tente plate și demitente, modelând volumele fără mult recurs la clarobscur, deși nu avea acces la limbajul evoluat al culorii pure în funcție de ecleraj și nu cunoștea anvelopa, conturând decupat figurile, Lecca a însemnat, pentru istoria picturii românești, un moment caracteristic, peste care nu se poate trece, cum nu se poate trece peste momentul Bolintineanu”.
----- Barbu Theodorescu: Constantin Lecca, Editura Meridiane, București, 1969, pag. 26

A pictat numeroase compoziții și portrete de inspirație istorică, precum și portrete ale protipendadei momentului. Portretele desenate de către pictor au avut o răspândire importantă în epocă, fiind litografiate sau inserate în manualele școlare ale momentului. A colaborat timp de cincisprezece ani cu Mișu Popp și Barbu Stănescu, împreună cu care a pictat numeroase biserici din București (Biserica Curtea Veche, Biserica Sfânta Ecaterina din București, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Răzvan Vodă, Biserica Mănăstirii Radu Vodă). Singur, a zugrăvit Biserica Sfântul Nicolae din Brașov, Biserica din Negoiești, Biserica Madona Dudu și Biserica Sfântul Ilie din Craiova. Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen la Școala Centrală din Craiova, iar după Revoluția din 1848 a fost profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava din București.

Barbu Theodorescu a considerat în monografia sa că Lecca a fost mai vibrant și mai realist în opera lui, decât Dimitrie Bolintineanu în poezia pe care acesta a creat-o cu aceeași factură, tematică și inspirație. Cum amândoi au aparținut curentului romantic, au căutat să poetizeze momentele istorice ale poporului român, unul prin rime și imagini poetice, altul prin culoare. Opera lor s-a bucurat de mare succes în rândul maselor și au ajuns cei mai importanți romantici ai României. Din păcate, prin lipsa lor de profunzime s-au banalizat datorită alunecării lor în retorism și repetare. Așa cum Theodor Aman l-a înlăturat pe Lecca din viața artistică, așa a pățit Bolintineanu cu Mihai Eminescu. Însă, Lecca și Bolintineanu au deschis la final calea unor mari figuri ale culturii românești.

După 1870, bolnav fiind de Parkinson, artistul s-a retras din viața artistică. A murit în 1887 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București.