Constantinopol

Pagina „Țarigrad” trimite aici. Pentru satul cu același nume din raionul Drochia, Republica Moldova, vedeți Țarigrad, Drochia.
Constantinopol
Κωνσταντινούπολις
—  oraș și diviziune administrativă  —

Map
Constantinopol (Turcia)
Poziția geografică în Turcia
Coordonate: 41°00′45″N 28°58′48″E ({{PAGENAME}}) / 41.0125°N 28.98°E

Țară Turcia
Numit dupăConstantin cel Mare

Prezență online

Constantinopol (greacă Κωνσταντινούπολις, Κωνσταντινούπολη – Konstantinoúpolis, Konstantinoúpoli; latină Constantinopolis; turcă otomană قسطنطینیه, Kostantiniyye; acum turcă İstanbul) a fost capitala Imperiului Roman de Răsărit, Imperiului Latin și Imperiului Otoman. A fost fondat în anul 330 d.Hr. de către împăratul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecești Byzantion („Bizanț”, ce data din secolul al VII-lea î.Hr.), care a stabilit aici noua capitală a Imperiului Roman. Numele acestei noi capitale a fost inițial Nova Roma („Noua Romă”), dar ulterior s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui Constantin”).

În secolul al XII-lea[1] Constantinopolul era cel mai mare și cel mai bogat oraș din Europa.[2] În timpul celei de-a patra cruciade din 1204 el a fost ocupat și jefuit de cruciații apuseni, dar a fost ulterior eliberat de forțele Imperiului de la Niceea conduse de Mihail al VIII-lea Paleologul în 1261.

Sultanul otoman Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul la 29 mai 1453, după un asediu de două luni. Ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, a murit în luptă, încercând în zadar să apere zidurile cetății. Orașul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922.

  1. ^ Rosenberg, Matt. "Largest cities through history." About.com.
  2. ^ Pounds, Norman John Greville. An Historical Geography of Europe, 1500–1840, p. 124. CUP Archive, 1979. ISBN 0-521-22379-2.

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by razib.in