| Corneliu Ionescu | |
 Fotografie - [2012] | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (68 de ani)[1]  .svg){kind=small} Pitești, Republica Populară Română |
| Părinți | Valeriu Ionescu Maria Petrovici |
| Frați și surori | Emilia Marina Ionescu |
| Copii | Ovidiu Ionescu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pictor |
| Locul desfășurării activității | București |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Domeniu artistic | pictură |
| Studii | Universitatea Națională de Arte București |
| Pregătire | Gheorghe Șaru, Sorin Ilfoveanu, Zamfir Dumitrescu, Ștefan Câlția |
| Mișcare artistică | postmodernism, expresionism |
| Opere importante | Tema balerinelor.jpg) |
| Influențat de | Corneliu Baba, Edgar Degas, Paul Cézanne |
| Premii | 1982 – Bursa „Frederic Storck” 2004 – Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler |
| Site oficial | http://www.corneliuionescu.ro/ |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
.JPG)
.jpg)
Corneliu Ionescu (n. , Pitești, România) este un pictor român contemporan, reprezentant al expresionismului și postmodernismului. Încă din anii liceului și apoi la Academia de Arte din București a avut dascăli pe Sorin Ilfoveanu, Zamfir Dumitrescu și pe Ștefan Câlția. La academie a fost elevul profesorului Gheorghe Șaru.
Pentru o lungă perioadă, după absolvirea academiei, a fost creatorul pasional al naturilor statice redefinind constant elementele constitutive și deosebit de expresive cum erau fructierele, vazele și instrumentele muzicale. În acest mod și-a constituit identitatea stilistică a acestei perioade de creație, printr-o paletă simplă, alcătuită din alb, negru și câteva griuri colorate reci. Accentele cromatice calde erau rarisime, ele având rolul de a centra vizual compoziția.
Odată cu tematica balerinelor, s-au produs transformări importante în abordarea cromatică a compozițiilor. Din anul 2001, cromatica s-a încălzit continuu, lăsând loc în structura creației lui Corneliu Ionescu galbenului, roșului și portocaliului. Siluetele balerinelor au fost puse în diferite ipostaze, în atmosfere contemplative și grațioase, mai ales în posturi statice, imaginile pe care artistul le-a creat de atunci încoace devenind pentru opera sa cele mai cunoscute din întreaga sa carieră.
Începând din anul 1989, Corneliu Ionescu a început să fie cunoscut de către publicul de artă plastică din România drept „pictorul balerinelor”. A fost comparat adesea cu Edgar Degas și a și devenit un fel de Degas autohton, care, fără să ia în considerare riscul căderii în monotonie și manierism, a reușit să-și găsească succesul concentrându-se pe un singur subiect.
„Dar, pentru că tot am adus în discuție atitudinea constant contemplativă a dansatoarelor lui Corneliu Ionescu, poate că este momentul să observăm că apropierea acestuia de Edgar Degas, apropiere pe care unii comentatori susțin că ar fi sesizat-o comparând operele celor doi, este cât se poate de superficială, fiind „întemeiată” exclusiv pe banalul și întâmplătorul fapt că ambii au pictat balerine (adică, aproape pe nimic consistent și semnificativ din perspectivă strict estetică!). Nu este deci de mirare că s-a omis în interpretările cu pricina un aspect care sare pur și simplu în ochi, o diferență specifică esențială, și anume că, dincolo de multe și substanțiale alte deosebiri, pictorul francez a urmărit prin frecventa ilustrare a subiectului în cauză surprinderea mișcării, a dinamicii dansului, în timp ce artistul român a pus accentul mai degrabă pe ipostazele statice ale acestuia și pe grația pasivă, decorativă a trupului feminin.”
Dansatoarele sunt surprinse în lucrările sale în diferite ipostaze umane, calde, firești, stând parcă fiecare pe unde poate, în culise, lângă artist sau în atelierul său. Corneliu Ionescu reușește prin opera sa, să redea o imagine de impact în arta vizuală și în același timp foarte agreabilă. Opera sa este asociată în principal cu tematica dansului și a expresiei corporale surprinsă în ipostaze coregrafice cu eleganță și cu o senzualitate teatrală remarcabilă.