Criptofascism este un termen peiorativ utilizat cu scopul de a denota indivizi sau organizații care adoptă și susțin convingeri fasciste, însă își ascund agenda atât timp cât doctrina rămâne inacceptabilă din punct de vedere social.[1][2] Termenul a fost utilizat pentru prima dată de către Gore Vidal în cadrul unei dezbateri televizate în cadrul postului ABC cu privire la Convenția Națională Democratică din 1968; acesta l-a descris pe William F. Buckley Jr. drept un „criptonazist”. Vidal și-a rectificat declarația mai târziu, numindu-l pe Buckley „criptofascist”.[3] Cu toate acestea, termenul a apărut cu cinci ani înainte în lucrarea germană a sociologului Theodor W. Adorno, Der getreue Korrepetitor.[4]
Cuvântul a fost utilizat și de către laureatul premiului Nobel Heinrich Böll într-un eseu din 1972 - intitulat Will Ulrike Gnade oder freies Geleit? - unde critica dur reportajul senzaționalist realizat de către tabloidul Bild a Baader-Meinhof Gang. În cadrul acestui eseu, Böll afirma că faptele celor de la Bild „nu sunt criptofasciste, nici fasciste, ci fascism curat. Agitație, minciuni, infamie.”[5]
Criticii dau ca exemplu partidul politic Frontul Național condus de Marine Le Pen. Aceste partide fac apel la cetățenii conservatori din clasa-mijlocie prin intermediul temelor naționaliste și tradiționaliste, însă exemplifică și tendințe spre violență, respectiv ambiguitate în ceea ce privește crimele fasciste din trecut.[6] Alte partide de factură criptofascistă se găsesc în Ungaria, Italia, Grecia și Albania.[7]