Cronologie

Cronologia reprezintă știința auxiliară istoriei care are ca obiect studierea datării evenimentelor, documentelor sau a altor izvoare istorice în vederea stabilirii succesiunii acestora pe o scară a timpului stabilită conform normelor moderne. Cronologia studiază, implicit, și vechile sisteme de măsurare a timpului, sisteme calendaristice (astronomice sau în funcție de evenimente) și datare, adaptându-le la normele acceptate în prezent pentru a fi plasate cu cât mai mare precizie în timp.

Prin prisma celor de mai sus, cronologia dezvoltă două ramuri distincte:

• Cronologia astronomică (matematică) care are drept obiect studiul fenomenelor astronomice care se repetă periodic și stabilește pe bază de calcul exact reperele fundamentale pentru normarea diverselor sisteme de măsurare a timpului (evoluția Soarelui pe boltă, succesiunea zi-noapte, fazele Lunii, succesiunea anotimpurilor etc.

• Cronologia istorică (tehnică) care are drept obiect conversia diverselor sisteme de măsurare a timpului și datare calendaristică ieșite din uz sau din afara standardului convenit precum și stabilirea cronologiilor succesiunii diverselor formațiuni statale, liste de conducători de state, de instituții, biserici, etc.

Apariția cronologiei este legată indisolubil și de apariția studiului istoric, necesitatea datării evenimentelor anterioare celor relatate fiind o tendință firească în studierea acestora. Bazele cronologiei, ca simplu calcul de succesiune de evenimente, sunt puse însă în Evul Mediu prin apariția și răspândirea tabelelor cronologice. Ca știință însă se fundamentează abia în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea prin lucrările unor pionieri ai domeniului ca Gilles Buchier (De docrina temporum, Anvers, 1633) sau Denis Perau (De docrina temporum, Verona, 1734-1736 și L'art verifier les dates, Paris, 1750).

În secolul al XIX-lea ia un nou avânt odată cu dezvoltarea astronomiei, a calculelor astronomice și a celor privind calcularea timpului, pentru ca în secolul următor, să se definitiveze normativele internațional acceptate pe baza cărora se stabilesc cronologiile și se fac datările.

Ca reprezentanți de seamă ce au dezvoltat acestă știință în România se remarcă: Nicolae Docan, Vasile Gheorghiu, Ion Ionașcu și Francisc Pall^{[necesită citare]}.

Cuvântul cronologie este un cuvânt compus ce provine din alăturarea a două cuvinte, și anume: Cronos (care este zeul timpului, dar și unul dintre titanii din mitologia greacă) + logos (care se traduce ca studiu sau cunoaștere, din greaca veche).