Divizarea Irlandei

Divizarea Irlandei (în irlandeză críochdheighilt na hÉireann; în engleză Partition of Ireland) a împărțit insula Irlanda în două jurisdicții distincte, Irlanda de Nord și Irlanda de Sud. Ea a avut loc la 3 mai 1921 în baza Legii Guvernării Irlandei din 1920^⁠(d). Astăzi, prima dintre acestea este încă cunoscută sub numele de Irlanda de Nord și face parte din Regatul Unit, în vreme ce cea din urmă este acum un stat suveran numit Irlanda și uneori Republica Irlanda.

Legea din 1920 avea ca scop crearea a două teritorii autonome în Irlanda, ambele rămânând în Regatul Unit. Ea conține și stipulări privind cooperarea dintre cele două teritorii și pentru o viitoare reunificare a Irlandei. Cu toate acestea, în 1922, în urma Războiului de Independență și a Tratatului Anglo-Irlandez, partea sudică a devenit Statul Liber Irlandez, în timp ce Irlanda de Nord și-a exercitat opțiunea de a rămâne în cadrul Regatului Unit.

De la împărțire, o aspirație esențială a naționaliștilor irlandezi^⁠(d) a fost de a înfăptui reunificarea Irlandei^⁠(d), un stat independent cuprinzând întreaga insulă. Acest obiectiv este în conflict cu cel al unioniștilor^⁠(d) din Irlanda de Nord, care doresc ca această regiune să rămână parte a Regatului Unit. Guvernele irlandez și britanic au convenit, în temeiul Acordului din 1998 de la Belfast, că statutul Irlandei de Nord nu se va schimba fără consimțământul majorității populației sale.^[1] În cartea albă privind Brexitul, guvernul Regatului Unit și-a reiterat angajamentul față de acordul de la Belfast. În ceea ce privește statutul Irlandei de Nord, acesta a afirmat că „preferința clar afirmată [a guvernului britanic] este de a menține poziția constituțională actuală a Irlandei de Nord: ca parte a Regatului Unit, dar cu legături puternice cu Irlanda”.^[2]