Ezoterism

Ezoterismul (în greacă εσωτερικος = din interior) este un concept filosofic-religios prin care se desemnează cunoștințe și învățături obținute prin percepția unor fenomene spirituale, accesibilă numai inițiaților, în opoziție cu cunoașterea exoterică, accesibilă tuturor oamenilor. Curentele spirituale ce se declară ezoterice sunt de o mare diversitate și cu credințe variate, de la cele bazate pe învățături orientale la forme de ezoterism creștin.

„Un esoterism este o învățătură ocultă, doctrină sau teorie, tehnică sau procedeu, de expresie simbolică, de ordin metafizic, cu intenție inițiatică. Druidismul, Companionajul, alchimia sunt esoterisme. Pentru René Guénon, «esoterismul este esențialmente altceva decât religia, și nu partea interioară a unei religii ca atare». Pentru C. I. Lewis, «Platon, ca și Pitagora, avea opinii exoterice și esoterice»” (Pierre Riffard, Dicționarul esoterismului, București : 1998, 105.).

Esoterismul occidental este diferit față de ortodoxia religioasă și față de raționalismul iluminist.[1]

  1. ^ Baier, Karl (). „Esotericism”. În Segal, Robert A.; Roubekas, Nickolas P. The Wiley Blackwell Companion to the Study of Religion. Wiley Blackwell Companions to Religion. Wiley. p. 237. ISBN 978-1-119-09278-0. Accesat în . 

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by razib.in