Gepizii au fost migratori de origine germanică care în secolul al V-lea s-au stabilit în Bazinul Pannonic, ajungând și în vestul Transilvaniei, Banat și culoarul Oltului într-o perioadă în care administrația și armata Imperiului Roman își mutase centrul de greutate din Dacia romană la sud de Dunăre. În baza unor vestigii arheologice, se presupune că în zona Apahida, în Transilvania, s-a aflat o curte regală gepidă.
Prezența lor relativ îndelungată în Transilvania, Oltenia, Banat și Câmpia Tisei le conferă o anumită importanță în descifrarea istoriei României în perioada Antichității târzii și a Evului Mediu Timpuriu.
Patria originară a gepizilor s-a aflat, inițial, în regiunea Mării Baltice, aproape de estuarul Vistulei, de unde, în migrația lor spre sud, gepizii au ajuns în nord-estul Panoniei după ce traversaseră Carpații Nordici.