Hajj

Hajj

Pelerinajul este cel de-al cincilea stâlp al islamului. Rugăciunea este îndeplinită (sau nu) de cinci ori pe zi, se face milostenie, iar Ramadanul se ține o dată pe an. Pelerinajul, însă se face numai o dată în viață, iar asta numai dacă este posibil.[1] Pelerinajul principal, ḥāǧǧ, în română știut și drept hagialîc, diferă de conceptul creștin de pelerinaj. Pentru cei mai mulți dintre creștini, călătoria este la fel de importantă sau chiar mai importantă decât sosirea la locurile sfinte, în timp ce pentru musulmani, nu contează atât de mult cum ajunge un pelerin la Mecca, ci ceea ce face acolo - în special la Kaaba, „casa lui Dumnezeu” - și apoi în împrejurimile orașului Mecca timp de câteva zile. Este prevăzută o serie de ritualuri minuțioase. Majoritatea par să dateze dinainte de islam și să fi fost preluate de Mahomed. În același timp, multe dintre ele nu au un echivalent în afara islamului.[1]

  1. ^ a b Sedgwick, 2010:109

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by razib.in