IPad

iPad în modul "Peisaj" cu tastatura afişată pe ecran

iPad este o marcă de calculator tabletă. Cuvântul se pronunță /ˈai.pæd/ (v. AFI).

Este portabil și mobil (mobil = conectabil la rețeaua de telefonie mobilă celulară GSM), fiind conceput, dezvoltat și pus pe piață de către compania americană Apple începând din aprilie 2010[1]. Ca paletă de posibilități și funcțiuni se situează între PDA și netbook. Folosește același sistem de operare ca și intelifonul (smartphone) iPhone tot de la Apple, și anume iOS. Inițial au fost disponibile 2 modele de bază (numite "Wi-Fi" și "3G"), fiecare putând dispune de 16, 32 sau 64 GB de memorie de lucru înglobată. În prima săptămână de la introducerea sa pe piața americană vânzările au fost de aproximativ 600.000 de bucăți, fiind însă sub estimările analiștilor. Introducerea pe piața europeană a avut loc în mai 2010[2].

iPad-urile sunt fabricate de compania taiwaneză Foxconn.

Între timp și alți producători au scos pe piață calculatoare portabile de același gen, de tip constructiv „tabletă”, care fac concurență lui iPad.

La 11 martie 2011 compania Apple a scos pe piața americană modelul iPad 2, mai subțire, mai ușor și cu posibilități mai numeroase. Încă în prima zi au fost vândute mai mult de 300.000 de exemplare. Alte 25 de țări l-au pus în vânzare la 25 martie 2011. Producția viitoare ar putea fi afectată de Cutremurul din Tōhoku (2011), (Japonia), care a lovit și compania Toshiba, furnizoarea de memorie pentru iPad.

La 7 martie 2012 Apple a lansat pe piață un nou model, cel din generația a treia, care totuși nu poartă numele oficial iPad 3. De cele mai multe ori Apple îl numește „noul iPad”. Noul iPad se fabrică în total în 6 variante: ori cu Wi-Fi, ori cu Wi-Fi și 4G; fiecare din aceste 2 modele putând fi dotat cu 16, 32 sau 64 GB de memorie.

  1. ^ Liviu Mihai - Apple iPad - un produs revoluționar sau doar un iPod mai mare?, go4it, ianuarie 2010
  2. ^ Mircea Sârbu - Câte unul, să ajungă la toți Arhivat în , la Wayback Machine., Business Magazin, aprilie 2010

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by razib.in