Iconostas

Iconostasul (denumit și catapeteasmă sau tâmplă^[1]) este, în lăcașul creștin de cult, un perete care desparte naosul de altar. De obicei din lemn sculptat, el este acoperit de icoane.

Iconostasul tipic bisericii ortodoxe s-a dezvoltat în morfologia sa actuală pe teritoriul Marelui Cnezat al Moscovei în secolele XIV și XVI, el constituind ultimul sistem de separare între naos și altar, după cancel și tâmplă. El s-a dezvoltat mai ales după victoria Ortodoxiei împotriva iconoclasmului, ajungând la forma și structura unitară cunoscută astăzi, cu mai multe rânduri de icoane.

Iconostasul bisericilor greco-catolice este împodobit cu icoane identice cu cele din bisericile romano-catolice.

Iconostasul are trei uși: în mijloc se află ușa împărătească, rezervată preotului, flancată de ușile diaconești.

Partea de rezistență a iconostasului este decorată către naos cu motive vegetale, inițial tratate plat (secolele XVI-XVII), apoi în relief înalt, cu ajururi. Mai târziu, odată cu influențele baroce, pătrund motivele zoomorfe în decorul iconostaselor. O temă des reprezentată este "Arborele lui Ieseu", care ilustrează genealogia lui Isus din Nazaret (Iisus Hristos) din casa lui David.