Ierusalimul Vechi | |
Patrimoniul Mondial UNESCO | |
Vechiul oraș Ierusalim și zidurile sale | |
Țara | Israel Iordania Imperiul Otoman Regatul Ierusalimului Sultanatul Ayyubid Regatul Ierusalimului Palestina |
---|---|
Localitate | Ierusalimul de est[*] |
Unitate administrativă | Ierusalim, Guvernoratul Ierusalim |
Tip | cultural, istoric, religios, conflictual |
Criterii | ii, iii, vi |
Referință | 148 |
Regiunea** | districtul Ierusalim |
Anul | 1981 (Sesiunea a 5-a) |
În pericol | 1982–prezent |
Poziția geografică | |
Coordonate | 31°46′36″N 35°14′03″E / 31.776666666667°N 35.234166666667°E |
* Lista Patrimonului Mondial ** Regiunile după clasificarea UNESCO | |
Modifică date / text |
Ierusalimul Vechi sau Orașul Vechi (ebraică העיר העתיקה, Ha'Ir Ha'Atiqah, arabă البلدة القديمة, al-Balda al-Qadimah, armeană Երուսաղեմի հին քաղաք, Yerusaghemi hin k'aghak' ) este un teritoriu de 0.9 km2 (0,35 sq mi) înconjurat de ziduri[1] din cadrul orașului modern Ierusalim, capitala Israelului. Până în 1860, când a fost înființat cartierul evreiesc Mishkenot Sha'ananim, acest teritoriu constituia întregul oraș Ierusalim. Vechiul Oraș este casa mai multor centre de importanță religioasă ubicuitară, precum: Cupola Stâncii și Moscheea Al-Aqsa pentru musulmani, Muntele Templului și Zidul Plângerii pentru evrei și Biserica Sfântului Mormânt pentru creștini. Deoarece la ONU statele musulmane dețin majoritate absolută, la cererea Iordaniei orașul a fost inclus în „lista locurilor din Patrimoniul Mondial” UNESCO în 1981.
Tradițional, Vechiul Oraș a fost împărțit în patru cartiere diferite, deși actualele denumiri au fost puse abia în secolul 19.[2] Azi, Vechiul Oraș este împărțit (în sensul invers al acelor de ceasornic din partea nordică) în Cartierul Musulman, Cartierul Creștin, Cartierul Armean și Cartierul Evreiesc. Zidurile defensive monumentale ale Vechiului Oraș și porțile acestuia, au fost construite în anii 1535-1542 de sultanul turc Suleiman Magnificul.[3]. În 2007 populația totală număra 36,965 locuitori; în 2006 erau 27,500 musulmani (cca. 17,000 în 1967, peste 30,000 în 2013, tendința: creștere), 5,681 creștini (cca. 6,000 în 1967), fără a-i include pe cei 790 armeni (până la cca. 500 în 2011, tendința: descreștere) și 3,089 evrei (începând cu zero în 1967, întrucât au fost evacuați după ce Vechiul Oraș a fost capturat de Iordania în urma războiului arabo-israelian din 1948; aproape 3,000 plus vreo 1,500 studenți în 2013, tendința: reîntoarcere, creștere).[4][5][6]
În timpul războiului arabo-israelian din 1948, Vechiul Ierusalim a fost capturat de Iordania și toți locuitorii săi evrei au fost evacuați. În timpul Războiului de Șase Zile din 1967, Armata Israeliană a recucerit Vechiul Oraș și, împreună cu Ierusalimul de Est, l-au reunit cu partea occidentală a orașului. Guvernul israelian controlează întregul Oraș Vechi, parte a capitalei naționale. Legea Ierusalimului din 1980, care a legiferat anexarea Estul Ierusalimului la Israel, a fost declarată nulă de Rezoluția 478 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Estul Ierusalimului este acum văzut de unele state ca parte a „teritoriului palestinian ocupat”.[7][8]
Cel mai vechi fragment de scriere antică din Ierusalim a fost găsit în afara zidurilor Orașului Vechi în 2010,.[9]
about 225 acres
<ref>
invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Wager