Imperiul Latin de Constantinopol | |||||
Imperiul Latin | |||||
Imperiul Romaniei Imperiul Latin de Constantinopol | |||||
Imperium Romaniae | |||||
— Imperiu — | |||||
| |||||
| |||||
Imperiul Latin și vasalii săi | |||||
Capitală | Constantinopol | ||||
---|---|---|---|---|---|
Limbă | limba latină și limba franceză veche (oficial) Limba greacă (popular) | ||||
Religie | Catolicism (oficial) Ortodoxism(popular) | ||||
Guvernare | |||||
Formă de guvernare | Monarhie | ||||
Împărat | |||||
- 1204–1205 | Balduin I | ||||
- 1206–1216 | Henric | ||||
- 1217–1219 | Yolanda (regent) | ||||
- 1219–1228 | Robert I | ||||
- 1228–1237 | Ioan de Brienne (regent) | ||||
- 1237–1261 | Balduin II | ||||
Istorie | |||||
Epoca istorică | Medievală | ||||
Cruciada a patra | |||||
Recucerirea Constantinopolului de către bizantini | |||||
Modifică date / text |
Imperiul Latin de Constantinopol sau Imperiul Latin (numele original în latină Imperium Romaniae) a fost o formațiune statală întemeiată de conducătorii cruciați venețieni și non-venețieni participanți la Cruciada a patra în regiunea cucerită din Imperiul bizantin după ocuparea Constantinopolului din 1204 și care a încetat să mai existe în 1261. Imperiul astfel creat urma să constituie urmașul de drept al Imperiului roman de răsărit, având un împărat occidental de credință romano-catolică întronat în locul grecilor bizantini ortodocși. Balduin, conte de Flandra, a fost încoronat ca împărat sub numele de Balduin I în data de 16 mai 1204. Imperiul Latin a atins apogeul în timpul celui de al doilea împăratat, Henric I, însă a eșuat în a-și exercita autoritatea asupra celorlalte state latine întemeiate pe teritoriul Greciei (Romaniei), precum Regatul Salonicului, Principatul Ahaia etc., și a fost slăbit de continuele lupte cu bulgarii și cu statele grecești succesoare ale Bizanțului (Imperiul de la Niceea, Despotatul Epirului, Imperiul din Trapezunt), în cele din urmă fiind cucerit de către Imperiul de la Niceea, condus de Mihail al VIII-lea Paleologul în anul 1261. Ultimul împărat, Balduin al II-lea, a plecat în exil, dar titlul imperial a supraviețuit, prin câțiva pretendenți, până în secolul al XIV-lea.