Istoria Muntenegrului

Muntenegru în 1862

În antichitate, teritoriul actual al Muntenegrului era locuit de triburi ilire. În sec. al-II-lea î.Hr., teritoriul actual al Muntenegrului este cucerit de romani și încorporat în provincia romană Illyricum. Între sec. VI-VIII, aici sosesc triburi slave, ce se vor stabili aici și se vor amesteca cu populația locală.

La sfârșitul sec. XII, regiunea a fost inclusă în Imperiul Sârb. În urma înfrângerii sârbilor de către turci în Bătălia de la Kosovo Polje (1389), regiunea a devenit independentă. A fost adesea în război cu albanezii și turcii, aceasta a format în 1711 o alianță cu Rusia. În timpul Primul Război Balcanic, a luptat împotriva Turciei. A fost aliată Serbiei în timpul Primului Război Mondial. După război, aceasta se va uni cu Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor(Iugoslavia după 1929).

În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, a fost ocupată de italieni. În 1946, devine una dintre cele 6 republici iugoslave. După 1992, Serbia și Muntenegru au format Republica Federală Iugoslavia. În 2003, parlamentele Muntenegrului, Serbiei și cel iugoslav, au ratificat o nouă constituție care a menținut federația sub Denumirea de Serbia și Muntenegru. În 2006, Serbia și Muntenegru s-au separat complet pe cale pașnică.


From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by razib.in