Joseph Goebbels | |
Joseph Goebbels, lider propagandistic al NSDAP, Ministrul Propagandei și Cancelar al Germaniei | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Paul Joseph Goebbels |
Poreclă | Schrumpfgermane, The Poison Dwarf |
Născut | [1][2][3][4][5] Rheydt(d), Regatul Prusiei, Germania |
Decedat | (47 de ani)[1][2][3][4][5] Führerbunker, Berlin, Germania |
Înmormântat | Ehle[*][6] |
Cauza decesului | sinucidere[7] (plagă împușcată[*] ) |
Căsătorit cu | Magda Goebbels |
Număr de copii | 6[7] |
Copii | Helga Susanne Goebbels[*] Hildegard Traudel Goebbels[*] Helmut Christian Goebbels[*] Holdine Kathrin Goebbels[*] Heidrun Elisabeth Goebbels[*] Hedwig Johanna Goebbels[*] |
Cetățenie | Germania Nazistă Germania[8] |
Religie | agnostic (anterior romano-catolic) |
Ocupație | politician propagandist[*] demagog |
Locul desfășurării activității | Berlin |
Limbi vorbite | limba germană[9] |
Cancelar al Germaniei | |
În funcție 30 aprilie 1945 – 1 mai 1945 | |
Precedat de | Adolf Hitler |
Succedat de | Lutz von Krosigk |
Ministrul Instruirii Populare și al Propagandei | |
În funcție 30 ianuarie 1933 – 30 aprilie 1945 | |
Precedat de | - |
Succedat de | Werner Naumann |
Partid politic | NSDAP |
Alma mater | Universitatea Bonn Universitatea din Heidelberg (doctorat[*] ) Universitatea din Freiburg Universitatea din Würzburg[*] |
Profesie | politician |
Semnătură | |
Modifică date / text |
Paul Joseph Goebbels (pron. gö-bls, n. , Rheydt(d), Regatul Prusiei, Germania – d. , Führerbunker, Berlin, Germania) a fost un politician german și Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist din anul 1933 până în 1945. A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori a lui Adolf Hitler și printre cei mai devotați adepți a ideologiei naziste. Goebbels a fost cunoscut ca fiind zelos, un orator energic și un antisemit virulent.
Goebbels a devenit doctor în Filosofie la Universitatea Heidelberg în 1921, după care a lucrat ca jurnalist, funcționar la o bancă și angajat la bursă. A scris, de asemenea, nuvele și piese de teatru, care însă au fost refuzate de editori. A intrat în contact cu Partidul nazist, NSDAP, în 1923, în timpul ocupației franceze a Ruhr-ului, devenind membru în 1924. A fost numit Gauleiter (lider regional de partid) al Berlinului. În acestă funcție și-a folosit atributele propagandiste pentru a combate partidele locale socialiste și comuniste, beneficiind și de ajutorul „Sturmabteilung” (SA). Până în 1928 a fost continuu avansat în ierarhia partidului, devenind unul dintre cei mai proeminenți membri.
După ce naziștii au preluat puterea în 1933, Goebbels a fost numit Ministrul Propagandei. Unul dintre primele sale acte a fost să ordoneze arderea cărților evreiești sau cu autori antinaziști - în Berlin în piața Bebelplatz. După numirea sa, atacurile împotriva evreilor germani au devenit și mai feroce, culminând cu pogromul din așa-numita Noapte a pogromului din noiembrie (Noaptea de cristal, Kristallnach), Novemberpogromnacht, în 1938.
Un suporter avid al războiului, Goebbels a făcut tot ce i-a stat în putere să pregătească poporul german pentru un conflict militar de mare amploare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și-a mărit puterea și influența prin intermediul alianțelor pe care le negocia cu alți lideri naziști, precum Benito Mussolini, supanumit Il Duce. Spre sfârșitul anului 1943 războiul se îndrepta înspre un dezastru pentru Puterile Axei. Acest lucru l-a făcut pe Goebbels să intensifice propaganda, îndemnându-i pe germani să accepte ideea războiului și a mobilizării totale. Goebbels a rămas cu Hitler în Berlin până la sfârșit, iar după sinuciderea führerului a devenit, dar numai pentru o singură zi, cancelarul celui de-al Treilea Reich. În ultimele ore ale vieții i-a permis soției sale, Magda, să îi omoare pe cei șase copii, după care, la scurt timp, cei doi s-au sinucis.