Latini

Grupuri în cadrul peninsulei italice.

     Ligures

     Veneti

     Etrusci

     Piceni

     Umbriani

     Latini

     Osci

     Samniți

     Messapii

     Greci

Latinii erau o populație italică antică din Latium Vetus (Vechiul Latium), care a migrat în această regiune în secolele al VIII-lea sau al IX-lea î.Hr. din nord. Deși locuiau în orașe-state independente, latinii aveau aceeași limbă (latina), aceeași religie și un puternic simț al înrudirii exprimat prin mitul că toți erau descendenții lui Latinus, socrul lui Aeneas. Latinus era venerat asemenea lui Jupiter Latiaris pe Mons Albanus (Monte Cavo) într-un festival anual la care luau parte toți latinii, inclusiv romanii. Ambițiile teritoriale romane au provocat unirea celorlalți latini împotriva sa (341 î.Hr.), însă în cele din urmă victoria a aparținut Romei (338 î.Hr.). În consecință, unele dintre statele latine au fost încorporate în statul roman, iar locuitorii lor au devenit cetățeni romani cu drepturi depline. Alții au devenit aliați ai Romei, bucurându-se de anumite privilegii. Treptat, odată cu răspândirea puterii Romei în Italia, 'latin' a încetat să denumească o etnie, devenind un termen legal.


From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by razib.in