Limanul, din punct de vedere geografic, este în mod specific și precis o lagună cel mai adesea salmastră, formată prin inundarea unei văi și prin aluvionarea unui cordon litoral de-a curmezișul acesteia (în română grind sau perisip, în greacă: αμμογλώσσα – limbă de nisip, în rusă: коса – kosa), grind cel mai adesea străpuns de o portiță (în limba greacă: στόμα – stoma, adică gură, în rusă: бухта – buhta, idem) care leagă limanul de larg.
Ca urmare, prin definiție limanul este situat la ieșirea unui curs de apă dulce spre mare (de regulă, sau spre Dunăre) și este legat de acestea printr-o portiță sau printr-o circulație de apă uneori subterană, prin grind. Circulația se poate inversa: în cazul revărsării râului afluent, limanul se scurge spre mare (ori Dunăre); în caz de secetă, de revărsare a Dunării sau de furtună marină, limanul primește apă. În ambele cazuri, joacă rolul de bazin de compensare și rezervor natural. Aceste caracteristici deosebesc limanul atât de un lac, cât și de celelalte tipuri de lagune.[1]