Mandatul ceresc

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Parte dintr-o serie de articole despre
Monarhie
Concepte centrale Monarh Monarhism Drept divin Mandatul ceresc
Tipuri Absolută Compozită Constituțională Diarhie Dualistă Electivă Emirat Ereditară Federală Non-suverană Populară Regență Tetrarhie Universală
Istorie Nașterea Imperiului Roman Magna Carta Întemeierea Imperiului Otoman Revoluția glorioasă Revoluția franceză Trienio Liberal Primul Imperiu Francez Războaiele liberale Al Doilea Imperiu Francez Unificarea Italiei Restaurația Meiji Unificarea Germaniei Revoluția din 5 octombrie 1910 Proclamarea Republicii Brazilia Revoluția Xinhai Revoluția Rusă Revoluția siameză din 1932 Proclamarea Republicii Italiene Tranziția spaniolă către democrație Revoluția Iraniană Cambodgia modernă Războiul civil din Nepal
Subiecte conexe Aristocrație Autocrație Conservatorism Familie regală Legitimism Număr bizantin Oligarhie Primogenitură Regalism Rege filosof Regicid Republică încoronată Thomas Hobbes Ultraregalist
Portal politică
v d m

Mandatul Cerului sau mandatul ceresc este o credință și o idee filozofică din China vremurilor antice care spune că divinitatea (天; Tian) acordă împăraților dreptul de a domni în baza capacității lor de a guverna bine și corect. Conform acestei credințe, cerul oferă mandatul său unui singur conducător, „Fiul Cerului” și îl retrage de la tirani, ducând la înlăturarea lor de la domnie. Mandatul era apoi transferat celui ce era capabil să conducă cel mai bine. Faptul că un conducător a fost răsturnat, era în sine un indiciu că el a pierdut „Mandatul Cerului”.

Pentru a primi Mandatul Cerului și a deveni un conducător legitim, nu era obligatoriu ca persoana să fie de viță nobilă. Au existat multe cazuri de dinastii fondate de către oameni simpli (Ex.: dinastia Han și dinastia Ming). Mandatul Cerului nu avea limite de timp, dar depindea în schimb de dreptatea și capacitățile conducătorului și a urmașilor săi. De-alungul istoriei Chinei, vremurile de sărăcie sau dezastrele naturale au fost considerate adesea ca semne că actualul conducător este nedrept și, prin urmare, trebuie înlocuit.

Conceptul de Mandat al Cerului a fost utilizat pentru pria dată de monarhii din dinastia Zhou, pentru a-și legitima domnia și răsturnarea dinastiei precedente, Shang. A fost folosit pe tot parcursul istoriei Chinei pentru a legitima domniile împăraților, inclusiv de către dinastiile „străine” (ex: de altă etnie decât Han) cum ar fi dinastia Qing.

Mandatul cerului a fost o idee bine acceptată și populară printre chinezii de rând, deoarece susținea înlăturarea conducătorilor incompetenți sau despotici și stimula suveranii să conducă bine și cu dreptate. Conceptul a fost uneori invocat de către filozofii și savanții din China antică ca o cale de a reduce abuzurile de putere ale conducătorilor, într-un sistem care oferea altfel puține mijloace de a controla puterea suveranilor.