Marele Ducat al Lituaniei

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Marele Ducat al Lituaniei
Lituania
Marele Ducat al Lituaniei, Ruteniei și Samogitia
Великое князство Литовское, Руское, Жомойтское
← secolul al XIII-lea – 1569 →
Reconstituire pobabilă a drapelului Marelui Ducat al Lituaniei Stemă
Imn național
Bogurodzica[1]
Expansiunea Ducatului între secolele XIII și XV
Capitală	Vilnia
Limbă	ruteană
Religie	creștinism ortodox , romano-catolicism , greco-catolicism
Guvernare
Formă de guvernare	Monarhie
Legislativ	Seimul Marelui Ducat al Lituaniei[*]​
Istorie
Epoca istorică	Evul Mediu
Fondare	secolul al XIII-lea
Formarea Uniunii statale polono-lituaniană	1 iulie 1569
A treia partiție a Poloniei	24 octombrie 1795
Economie
Monedă	Lithuanian long currency[*][[Lithuanian long currency (Baltic region commodity money)|​]] groschen[*][[groschen (coin used in various German-speaking states as well as some non-German-speaking countries of Central Europe)|​]] zlot polonez
Modifică date / text

Marele Ducat al Lituaniei (în limba lituaniană: Lietuvos Didžioji Kunigaikštystė, în limba belarusă: Вялі́кае Кня́ства Літо́ўскае , în limba ucraineană: Велике Князівство Литовське , în limba poloneză: Wielkie Księstwo Litewskie), mai exact Marele Principat al Lituaniei, a fost un stat din Europa Răsăriteană care a existat între secolele al XIII-lea^[2] și al XVIII-lea.^[3] Fondat de lituanienii păgâni în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, și-a extins aria de cuprindere dincolo de zona inițială de așezare a lituanienilor prin cucerirea unor părți a Rusiei Kievene. Marele Ducat ocupa în perioada de maximă putere din secolul al XV-lea teritorii care astăzi fac parte din următoarele țări: Lituania, Belarus, Ucraina, Polonia și Rusia; era cel mai mare stat din Europa de la acea vreme.^[4] După acceptarea Uniunii de la Krewo din 1386, Marele Ducat al Lituaniei a făcut parte dintr-o uniune personală cu Regatul Poloniei. După semnarea Uniunii de la Lublin din 1569, Marele Ducat a intrat într-o federație cunoscută ca Uniunea statală polono-lituaniană. În cadrul federației, Marele Ducat al Lituaniei avea guvern, armată, sistem juridic și buget separate. În 1795, statul polono-lituanian a fost dezmembrat de vecinii mai puternici: Prusia, Imperiul Rus și Imperiul Austriac.

Marele Ducat al Lituaniei era un stat multinațional, care a ocupat un teritoriu uriaș, datorită vacuumului de putere lăsat de prăbușirea statului mongol. La viața sa politică, economică și culturală au participat lituanienii și polonezii catolici, slavii răsăriteni ortodocși și greco-catolici, evreii, armenii, germani, etc. Caracterul multinațional al statului și filozofia cosmopolită a elitelor sale după sfârșitul secolului al XIV-lea a generat în secolele al XIX-lea și al XX-lea o dezbatere asupra problemei moștenirii naționale a Marelui Ducat al Lituaniei. Această dezbatere a implicat istorici din Polonia, Rusia, Lituania și Belarus și a influențat și politica națională din cele patru state. Dezbaterea a ajuns la paroxism în timpul războaielor pentru independență din 1917 – 1920, și a contribuit la acutizarea disputelor locale, precum cele ale liniei Curzon și a politicii în Lituania Centrală.

Expansiunea Marelui Ducat al Lituaniei în Rutenia Albă unea popoare având culturi similare. Ambele popoare, atât strămoșii lituanienilor din ziua de azi cât și cei ai belarușilor se autodenumeau lituanieni în limbile lor, și anume lietuviai în limba lituaniană și litviny în limba belarusă. În acea vreme, prin "lituanian" se înțelegeau două lucruri. Unul dintre ele era locuitor al Marelui Ducat, iar celălalt era cel de vorbitor de limbă lituaniană. Acești lituanieni locuiau nu doar în Lituania modernă, dar și în Prusia Răsăriteană și în spații vaste din Belarusul zilelor noastre. În Prusia Răsăriteană numele era folosit pentru a numi numeroasa minoritate lituaniană (Lithuania Minor), în vreme ce în tărâmurile slave ale Marelui Ducat, numele se referea mai ales la locuitorii țării. În Belarus, belarușii, în special cei catolici, se considerau lituanieni, în vreme ce alte populații, așa cum erau ucrainenii, se considerau ruteni. Însă numărul celor care se considerau lituanieni a scăzut în timp datorită adoptării culturii și limbii poloneze, care erau considerate mai sofisticate. Până în cele din urmă, nobilimea ducatului a ajuns să se considere de etnie poloneză. Naționalismul lituanian și lupta pentru autodeterminare au renăscut în secolul al XIX-lea. Din acel moment, termenul lituanian a început să se fie asociat numai cu vorbitorii de limbă lituaniană. Belarușii, care au declanșat o mișcare de renaștere națională cam în aceeași perioadă, au început să se considere o națiune diferită.