Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Acest articol este parte a seriei Comunism |
Școli ale comunismului |
Partide comuniste Partid comunist |
State istorice importante: |
Marxismul, termen polisemantic, poate desemna noțiuni teoretice sau practici politice foarte diferite: puține corpuri de idei sunt mai ample și contradictorii decât cele puse sub eticheta „marxism”.[1] Această situație se datorează, pe de-o parte, faptului că fondatorul marxismului, filozoful german de origine din evrei creștinați[2] Karl Marx, a avut o vastă curiozitate în privința multor aspecte ale umanității, dublată de o vigoare pe măsura acestei curiozități.[1] Pe de altă parte, marxismul a fost adoptat, adaptat și dezvoltat într-un variat evantai de idei și doctrine pe diverse meridiane și în diverse epoci.
Marxism poate de aceea desemna, uneori, corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx; alteori, termenul desemnează corpul doctrinar dezvoltat de Karl Marx împreună cu colaboratorul lui apropiat, Friedrich Engels, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Acest marxism (adică marxismul „definit a fi mai mult decât ideile lui Karl Marx”) consistă dintr-o antropologie filozofică, o teorie a istoriei și un program economic și politic[3], fiecare dintre aceste trei categorii de interes marxian având identitatea și destinul ei din perspectiva istoriei. Marxismul poate desemna, de asemenea, o vastă gamă de idei care au avut ca punct de plecare teoriile lui Marx, în această categorie de marxism având doctrina partidelor socialiste (social-democrate) înainte de 1914, precum și doctrina partidelor comuniste occidentale de la înființarea lor până astăzi, dar și doctrina și, mai ales, practica partidului comunist rus (acesta putând fi denumit „marxism sovietic”, sau chiar marxism-leninism, deși Lenin e departe de a fi influențat singur fizionomia regimului bolșevic, așa cum s-a manifestat el timp de mai bine de 70 de ani în Rusia), pe modelul căruia după anii '40 au apărut, sub influența U.R.S.S., numeroase regimuri similare în jumătatea orientală a continentului european, dar și în alte diverse colțuri de lume, fiecare dezvoltând o varietate locală a marxismului bolșevic. Acest din urmă tip de marxism, care este o dezvoltare a ideilor lui Marx de către revoluționarii ruși în primele decenii ale secolului al XX-lea, sub influența experienței lor politice cu autocrația țaristă și a curentelor intelectuale revoluționare specific rusești apărute ca reacție la regim, are o importanță specială pentru estul Europei și România, zonă care a cunoscut în mod direct și îndelung regimurile comuniste organizate pe modelul bolșevic.