Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Muntele Kenya | |
Altitudine | Vf. Batian (5.199 m) |
---|---|
Localizare | Kenya[1] |
Aparține de | Kilimanjaro |
Coordonate | 0°06′S 37°12′E / 0.1°S 37.2°E |
Hartă | |
Harta cu amplasarea muntelui | |
Modifică date / text |
Muntele Kenya sau Mount Kenya (Kirinyaga) este un masiv muntos care are altitudinea maximă în trei vârfuri, de altitudini aflate în jurul valorii de 5.000 de metri. Astfel, Vârful Batian măsoară 5.199 m, Nelion 5.188 m iar Point Lenana se ridică la 4.985 m. Kirinyaga este cel mai inalt munte din Kenya, clasând astfel această țară pe locul 23 pe lista celor mai mari înăltimi ale lumii, fiind, respectiv, al doilea munte ca înălțime din Africa, după muntele Kilimanjaro.
Muntele Kenya, care a dat și numele țării în care se află, se găsește în provinciile estice și centrale ale Kenyiei, fiind localizat între comitatele Meru, Embu, Laikipia, Kirinyaga, Nyeri și Tharaka Nithi, la circa 16,5 kilometres sud de ecuator, și la circa 150 km nord-nordest de capitala Nairobi. Această amplasare face ca aici să se întâlneasca o vegetație și o faună specială. În anul 1997, regiunea muntelui a fost declarată, de catre UNESCO, ca parte a patrimoniului mondial.
Kirinyaga este un stratovulcan, care a luat naștere cu circa trei milioane de ani în urmă, după deschiderea Marelui Rift African. Din ghețarul care îl acoperea odată, au mai rămas 11 mici ghețari care se află într-un proces de topire destul de rapidă. Se estimează că în aproximativ 30 de ani aceștia vor dispărea complet.
|title=
(ajutor)