Back نيكولاى جريجوريسكو ARZ Нікалае Грыгарэску Byelorussian Николае Григореску Bulgarian Nicolae Grigorescu Catalan Nicolae Grigorescu Czech Nicolae Grigorescu German Nicolae Grigorescu English Nicolae Grigorescu Esperanto Nicolae Grigorescu Spanish Nicolae Grigorescu French
| Nicolae Grigorescu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2][3][4][5]  Pitaru, România | ||
| Decedat | (69 de ani)[1][2][3][4][5] Câmpina, Prahova, România | ||
| Părinți | Ion și Ruxandra Grigorescu | ||
| Frați și surori | Maria, Elena, Gheorghe și încă trei | ||
| Căsătorit cu | Maria Dáncs (?) | ||
| Copii | Gheorghe Grigorescu | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | pictor | ||
| Limbi vorbite | limba română[6][7] | ||
| Activitate | |||
| Studii | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris | ||
| Pregătire | Anton Chladek, Sébastien Cornu | ||
| Profesor pentru | Gheorghe Petrașcu | ||
| Mișcare artistică | neoclasicism, romantism, realism, impresionism, Școala de la Barbizon | ||
| Opere importante | Țărancă din Muscel, Car cu boi, Atacul de la Smârdan, Fata cu basmaua roșie. | ||
| Influențat de | Anton Chladek, Théodore Rousseau, Gustave Courbet, Jean-François Millet, Jean-Baptiste Camille Corot, Charles-François Daubigny | ||
| |||
| Semnătură | |||
 | |||
Modifică date / text  | |||
Nicolae Grigorescu (n. , Pitaru, Potlogi, Dâmbovița, România – d. , Câmpina, Prahova, România) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.
După moartea tatălui său, Ion Grigorescu, familia lui se mută la București, în 1843. La vârsta de doar zece ani, Nicolae Grigorescu a intrat ca ucenic de iconar în atelierul lui Anton Chladek pentru o perioadă de doi ani. Nicolae s-a inspirat din miniaturile executate de către maestrul său și a păstrat maniera plină de farmec, ușoară și delicată, cu acel colorit proaspăt și suav care poate fi regăsită în icoanele sale din primii ani ca și în cele realizate imediat după terminarea uceniciei de atelier. Aceeași manieră poate să fie văzută și în lucrările de factură târzie în care artistul a ajuns la perfecțiuni ale genului. El a folosit în toate acestea stilul retoric și primitiv al primilor pictori de șevalet, încadrându-se în acest fel în stilul picturii neoclasice care era promovat de noile școli de pictură bisericească ce apăruseră în Țara Românească.
Realizările din domeniul picturii religioase sunt: icoanele și prăznicarele de la biserica din Băicoi, icoanele de la Mănăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la biserica Alexa din București, picturile murale de la Mănăstirea Zamfira, picturile de la Mănăstirea Agapia și de la biserica din Puchenii Mari. Grigorescu a căutat să găsească o formulă adecvată de aplicare a clasicismului în iconografia tradițională, urmând drumul înaintașilor săi în această direcție. Practic, până la vârsta de douăzeci de ani, el l-a depășit pe Anton Chladek, Gheorghe Tattarescu sau Constantin Lecca, cei care au fost promotorii înnoirii clasiciste din primele decenii ale secolului al XIX-lea în România. Cele mai reprezentative lucrări care au rămas din prima perioadă de creație a artistului sunt icoana de la biserica Alexa, icoana realizată pentru catapeteasma de la Căldărușani intitulată Isus și femeia Samarineană, cele opt icoane împărătești de la Zamfira, Epitaful și praporul de la Zamfira și picturile murale de la Agapia.
Ca urmare a activității sale de la Agapia, Nicolae Grigorescu a fost remarcat de către politicianul Mihail Kogălniceanu. Astfel, a beneficiat de o bursă de studii pentru cinci ani de zile la Paris începând din toamna anului 1861. După analizele controversate ale biografilor săi, s-a înscris la École nationale supérieure des beaux-arts. Într-o epocă de plină efervescență în căutarea unor noi căi de primenire a expresiei, artistul s-a alăturat pictorilor de la Barbizon și a urmat calea realismului și mai apoi a impresionismului. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.
A participat la Războiul de Independență (1877-1878) împreună cu Sava Henția, Carol Popp de Szathmári și G.D. Mirea. A însoțit armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la fața locului în luptele de la Grivița și Rahova desene și schițe, care au stat la baza unor mari compoziții.
Din 1879 până în 1890, a lucrat îndeosebi în Franța, fie în Bretania la Vitré, fie în atelierul său din Paris. Revenit în țară, a deschis mai multe expoziții personale la Ateneul Român între anii 1891 și 1904. Din anul 1890, s-a stabilit la Câmpina și s-a dedicat cu preponderență subiectelor rustice, într-o nesfârșită variație a motivului, a pictat portrete de țărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite de țară și numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899, a devenit membru de onoare al Academiei Române.
| ||||
 |
| |||
| Capodopere | Cronologie | |||
 |
| |||
| Familie | Începuturi | |||
 |
| |||
| Studii | 1870-1877 | |||
| Modifică text |
||||
- ^ a b The Fine Art Archive, accesat în
- ^ a b Nicolae Ion Grigorescu, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ a b Nicolae or Nicolas Grigorescu, Benezit Dictionary of Artists, accesat în
- ^ a b Nicolae Grigorescu, Opća i nacionalna enciklopedija
- ^ a b Nicolae Grigorescu, Hrvatska enciklopedija[*]
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în