Norul lui Oort

Distanța de la norul Oort până la interiorul Sistemului Solar și două dintre cele mai apropiate stele este măsurată în unități astronomice. Scara este logaritmică; fiecare distanță indicată este de zece ori mai departe decât distanța anterioară. Săgeata roșie indică locul sondei spațiale Voyager 1, care va ajunge la norul Oort peste aproximativ 300 de ani.

Reprezentare artistică despre norul Oort și centura Kuiper (inserție); dimensiunile obiectelor sunt supra-dimensionate pentru vizibilitate.

Norul lui Oort (uneori numit Norul Öpik–Oort),^[1] descris pentru prima dată în 1950 de către astronomul olandez Jan Oort,^[2] care a presupus existența unui nor de obiecte transneptuniene ce înconjoară Soarele la distanțe cuprinse între 2.000 și 200.000 au (0,03 până la 3,2 ani-lumină).^{[note 1][3]} Este împărțit în două regiuni: un nor intern sub formă de disc (sau norul Hills) și un nor sferic exterior Oort. Ambele regiuni se află dincolo de heliosferă și în spațiul interstelar.^[3][4]Centura Kuiper și discul împrăștiat, celelalte două rezervoare de obiecte transneptuniene, sunt situate la o distanță de aproximativ o sută de ori mai aproape de Soare decât se află norul Oort.

Limita exterioară a norului Oort definește limita cosmografică a Sistemului Solar și întinderea sferei Hill a Soarelui.^[5] Norul exterior Oort este legat vag de Sistemul Solar și, astfel, este ușor afectat de atracția gravitațională atât a stelelor trecătoare, cât și a Căii Lactee în sine. Aceste forțe dislocă ocazional cometele de pe orbitele lor din interiorul norului și le trimit spre Sistemul Solar interior.^[3] Pe baza orbitelor lor, majoritatea cometelor cu perioadă scurtă pot proveni de pe discul împrăștiat, însă unele ar putea fi originare din norul Oort.^[3][6]

Astronomii presupun că materia care compune norul Oort s-a format mai aproape de Soare și a fost împrăștiată în spațiu de efectele gravitaționale ale planetelor uriașe la începutul evoluției Sistemului Solar.^[3] Deși nu au fost făcute observații directe confirmate ale norului Oort, acesta ar putea fi sursa tuturor cometelor de perioadă lungă și de tip Halley care intră în Sistemul Solar interior și a multor centauri și comete de familie Jupiter.^[6]

Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „note”, dar nu și o etichetă <references group="note"/>