Ordin clasic

Un ordin (plural ordine) în arhitectură e un sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, astfel încât să formeze un ansamblu armonios și regulat.^[1] Coborând până în prezent din civilizația antică greacă și cea romană, ordinele arhitecturale sunt stiluri ale arhitecturii clasice, fiecare dintre ele fiind distinse prin proporțiile, profilurile și detaliile caracteristice și cel mai ușor de recunoscut prin tipul de coloană specific. Cele trei ordine arhitecturale - doric, ionic și corintic - își au originea în Grecia. La ele romanii au adăugat, în practică, dacă nu în nume, cel toscan, pe care l-au făcut mai simplu decât doricul, și cel compozit, care era mai ornamental decât cel corintic. Ordinul arhitectural a unei clădiri clasice este asemănătoar cu modul sau cheia muzicii clasice; gramatica sau retorica unei compuneri scrise.^[2]

În timp ce ordinele erau în esență structurale în arhitectura greacă antică, care nu prea folosea arcul până în perioada târzie, în arhitectura romană unde arcul era deseori dominant, ordinele au devenit elemente din ce în ce mai decorative, cu excepția porticurilor și a altor folosiri similare. Coloanele s-au transformat în jumătăți de coloane care ieșeau din ziduri sau s-au transformat în pilaștri. Acest tratament a continuat după folosirea conștientă și „corectă” a ordinelor, urmând inițial modele exclusiv romane, revenite în Renașterea italiană.^[3] Arhitectura neogreacă, inspirată de creșterea cunoștințelor despre originalele grecești, a revenit la modele mai autentice, inclusiv la cele din perioade relativ timpurii.