Ordinul corintic

Ordinul corintic (latină Ordo Corinthius) este ultimul dezvoltat dintre cele trei ordine clasice principale ale arhitecturii grecești și romane antice. Celelalte două sunt ordinul doric, care e cel mai timpuriu, urmat de cel ionic. Când arhitectura clasică a fost reînviată în timpul Renașterii, au fost adăugate la canon încă două ordine: cel toscan și cel compozit. Corinticul, cu versiunea sa compozită, e cel mai ornamentat dintre ordine. Acest stil arhitectural se caracterizează prin coloane subțiri canelate și cu capiteluri elaborate decorate cu frunze de acantă și niște volute foarte mici în partea de sus. De-a lungul istoriei au apărut mai multe variante.^[1]

Termenul „Corintic” derivă de la vechiul oraș grecesc Corint, chiar dacă stilul avea un model propriu în practica romană, în urma precedentelor stabilite de Templul lui Marte Pedepsitorul din Forumul lui Augustus (circa 2 d.Hr.).^[2] A fost folosit în sudul Galiei la Maison Carrée (Nîmes, Franța modernă) și la Templul comparabil al lui Augustus și al Liviei din Vienne. Alte exemple principale remarcate de Mark Wilson Jones sunt ordinul inferioar al Bazilicii Ulpia și Arcul lui Traian din Ancona (ambele din timpul domniei lui Traian, 98–117 d.Hr.), Columna lui Focas (reconstruită în Antichitatea târzie, dar ca origine e din secolul al II-lea) și Templul lui Bacchus din Baalbek (c. 150 d.Hr.).^[3]