Popol Vuh[1][2] (Popol-Vuh sau Pop Wuh), literal Cartea Sfatului sau Cartea Comunității, este documentul cel mai important de care se dispune referitor la miturile civilizației maya, fiind cel mai vechi mit Maya care s-a păstrat în totalitate. Popol Vuh a fost scris de un indian necunoscut din Guatemala imediat după cucerirea spaniolă, dar se bazează pe tradiții nescrise mult mai vechi. Popol Vuh este o cronică a regilor și a luptelor purtate între aceștia sau cu vecinii lor. Tema sa mitologică principală este efortul continuu al zeităților din America pre-columbiană de a crea o ființă umană evoluată care să aibă capacitatea de a-și cunoaște și a-și venera creatorul. Eroii Gemeni, Hun-Ahpu („Vânătorul”) și Xbalanque („Pruncul jaguar”) [3]sunt figurile centrale din această narațiune.