Portul paralel cunoscut și ca LPT (Line Printer Terminal) este un tip de interfață în comunicație paralelă aflată pe computere pentru conectarea perifericelor. Porturile paralele trimit biții de date simultan, spre deosebire de interfețele seriale care trimit biții unul câte unul.
Portul paralel a fost utilizat inițial pentru a conecta un computer la o imprimantă sau plotter. Ulterior, a fost dezvoltată versiunea îmbunătățită prin standardul IEEE 1284, utilizat și pentru alte periferice, inclusiv scanere, unități ZIP, hard discuri, modemuri, CD-ROM, cameră web, joystick, placă de sunet. Porturile suplimentare paralele sunt de obicei etichetate LPT1, LPT2, etc. Portul paralel este folosit și pentru conectarea prin cablu a două calculatoare într-o rețea peer-to-peer.
Portul paralel este în prezent considerat învechit, sunt preferate alte standarde de comunicare, cum ar fi portul serial USB, PCI Express etc.