Imagine realizată în 2019 în lumină vizibilă cu filtru solar, cu pete solare. | |
Imagine realizată în 2010 în culori false,[1] văzută în lumina ultravioletă (lungime de undă de 30,4 nm) | |
Date observaționale | |
---|---|
Dist. medie față de Terra | 1 au ≈ 149 600 000 km [2] 8 min 19 s la viteza luminii |
Strălucire (V) | −26,74[3] |
Magnitudine absolută | 4,83 [3] |
Clasificare stelară | G2V [4] |
Metalicitate | Z = 0,0122 [5] |
Diametru unghiular | 31,6–32,7 [6] |
Caracteristici orbitale | |
Dist.medie față de centrul Căii Lactee | ≈2,7×1017 km 27.200 ani-lumină |
Per. galactică | (2,25–2,50)×108 ani |
Viteză | ≈ 220 km/s (orbită în jurul centrului Căii Lactee) ≈ 20 km/s (în raport cu viteza medie a altor stele din vecinătatea stelară) ≈ 370 km/s (relativ la radiația cosmică de fond)[7] |
Caracteristici fizice | |
Raza ecuatorială | 695.700 km,[8] 696.342 km [9] 109×Terra[10] |
Circumferința ecuatorială | 4,379×106 km [10] 109 × Terra[10] |
Aplatizare | 9×10−6 |
Suprafață | 6,09×1012 km2 [10] 12.000 × Terra[10] |
Volum | 1,41×1018 km3 [10] 1.300.000 × Terra |
Masă | 1,9884 × 1030 kg[3] 333.000 × Terra [3] |
Densitate medie | 1,408 g/cm3 [3][10][11] 0,255 × Terra[3][10] |
Gravitația de suprafață ecuatorială | 274 m/s2 [3] 28 × Terra[10] |
Viteza de eliberare (de la suprafață) | 617,7 km/s [10] 55 × Terra[10] |
Temperatură | Centru: 15.099.726 °C[3] Fotosferă: 5.498.85 °C[3] Coroană: ≈ 5.000 °C |
Luminozitate (Lsol) | 3,828 × 1026 W [3] ≈ 3,75 × 1028lm ≈ 98 lm/W eficacitate |
Radianță medie (Isol) | 2,009 × 107 W·m−2·sr−1 |
Vârstă | ≈ 4,6 miliarde ani [12][13] |
Caracteristici de rotație | |
Înclinare axială | 7,25° [3] (față de planul elipticii) 67,23° (față de planul galactic) |
Ascensie dreaptă a Polului Nord[14] | 286,13° 19 h 4 min 30 s |
Declinație a Polului Nord | +63,87° 63° 52' Nord |
Per.rotație siderală (la ecuator) | 25,05 z[3] |
(la 16° latitude) | 25,38 z[3] 25 z 9 h 7 min 12 s[14] |
(la poli) | 34,4 z[3] |
Viteza de rotație (la ecuator) | 7.189 km/h [10] |
Compoziție fotosferică | |
Hidrogen | 73,46 %[15] |
Heliu | 24,85 % |
Oxigen | 0,77 % |
Carbon | 0,29 % |
Fier | 0,16 % |
Neon | 0,12 % |
Azot | 0,09 % |
Siliciu | 0,07 % |
Magneziu | 0,05 % |
Sulf | 0,04 % |
Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape perfectă din plasmă fierbinte,[16][17] ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic.[18] Este de departe cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ 1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330 000 de ori mai mare decât a Terrei. Reprezintă aproximativ 99,86 % din masa totală a Sistemului Solar.[19] Aproximativ trei sferturi din masa Soarelui este formată din hidrogen (≈73 %); restul este în mare parte heliu (≈25 %), cu cantități mult mai mici de elemente mai grele, inclusiv oxigen, carbon, neon și fier.[20]
Soarele este o stea cu secvență principală de tip G (G2V). Ca atare, este denumită în mod informal și nu complet exact o pitică galbenă (lumina ei este mai aproape de alb decât de galben). S-a format cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă[a][12][21] din colapsul gravitațional al materiei într-o regiune a unui nor molecular mare. Cea mai mare parte a acestei materii s-a adunat în centru, în timp ce restul s-a aplatizat într-un disc orbitant care a devenit Sistemul Solar. Masa centrală a devenit atât de fierbinte și densă încât în cele din urmă s-a inițiat fuziunea nucleară în nucleul său. Se crede că aproape toate stelele se formează prin acest proces.
În prezent, Soarele fuzionează aproximativ 600 de milioane de tone de hidrogen în heliu în fiecare secundă, transformând 4 milioane de tone de materie în energie. Această energie, care poate dura între 10 000 și 170 000 de ani să scape din nucleul său, este sursa luminii și a căldurii Soarelui.
Când fuziunea hidrogenului din nucleu se va diminua până la punctul în care Soarele nu mai este în echilibru hidrostatic, nucleul său va suferi o creștere însemnată a densității și temperaturii în timp ce straturile sale exterioare se extind, transformând în cele din urmă Soarele într-o gigantă roșie. S-a calculat că Soarele va deveni suficient de mare pentru a încorpora orbitele actuale ale lui Mercur și Venus și va face Pământul de nelocuit – dar după aproximativ cinci miliarde de ani. După aceasta, își va revărsa straturile exterioare și va deveni un tip dens de stea în răcire cunoscută sub numele de pitică albă și nu va mai produce energie prin fuziune, dar va continua să strălucească și va elibera căldură din fuziunea sa anterioară.
Efectul enorm al Soarelui pe Pământ a fost recunoscut încă din timpurile preistorice, iar Soarele a fost considerat în unele culturi o zeitate.
Eroare la citare: Există etichete <ref>
pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/>