Structuralism

Structuralismul este o orientare teoretică și metodologică interdisciplinară care studiază structura, funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele în științele contemporane, punând în prim plan totalitatea în raport cu individul și sincronicitatea faptelor în raport cu evoluția. Unele discipline, sub influența pozitivismului, tind să se emancipeze de tutela filozofiei, adoptând puncte de vedere specifice. Astfel, psihologia devine marcată de behaviorism și configuraționism, sociologia de funcționalism, lingvistica mai ales de semantică. De aceea nu se poate vorbi de un structuralism unitar, ci de diverse puncte de vedere structuraliste în funcție de obiectele cercetate. Înțelegerea unui obiect rezultă astfel din compararea cu alte obiecte și din considerarea poziției sale într-un sistem de relații reciproce. Cunoașterea structurei clarifică formarea și transformarea obiectului cercetat.

Structuralismul a avut momentul său culminant între anii 1960 și 1970. Metodele structuraliste au fost adoptate mai ales în lingvistică, semiotică și teoria literaturii. Aplicarea acestor metode se pot regăsi și în psihanaliză, teoria cunoașterii, psihologie, științele sociale și antropologie.