Studiile lui Nicolae Grigorescu la Paris

 Acest articol dezvoltă secțiunea Studiile lui Nicolae Grigorescu la Paris a articolului principal Nicolae Grigorescu .

Studiile lui Nicolae Grigorescu la Paris
Nicolae Grigorescu și fotografii de la Barbizon
Date personale
Născut	15 mai 1838 București, Țara Românească
Decedat	24 iulie 1907, (69 de ani) Câmpina, România
Părinți	Ion și Ruxandra Grigorescu
Frați și surori	6
Naționalitate	România
Activitate
Domeniu artistic	pictor
Studii	École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris, Școala de la Barbizon
Mișcare artistică	romantism, realism, impresionism
Influențat de	Jean-Baptiste Camille Corot, Gustave Courbet, Jean-François Millet, Théodore Rousseau
Semnătură
Modifică date / text

Studiile pe care Nicolae Grigorescu le-a efectuat la Paris au fost datorate parcursului pe care l-a avut până la vârsta de douăzeci de ani. Pe măsură ce a evoluat artistic în pictura de factură neoclasică pe care a etalat-o în tematica religioasă, care a culminat cu capodoperele de la Mănăstirea Agapia, el a și-a dat seama de necesitatea perfecționării sale prin frecventarea unor cursuri de specialitate în străinătate. Atingerea acestui deziderat s-a concretizat cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu, care a remarcat calitatea meșteșugului său în perioada când a realizat picturile murale de la Agapia. Astfel, el a obținut o bursă de cinci ani începând din toamna anului 1861 în capitala Franței.

Informațiile despre studiile pe care le-a făcut la Paris sunt lapidare și pline de incertitudini. După unii biografi ai artistului, Grigorescu a lucrat câteva luni de zile în atelierul lui Sébastien Cornu, după a alții și în atelierul lui Charles Gleyre. Părerile au fost împărțite și vis-a-vis de studiile pe care pictorul român le-ar fi făcut la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris. Cu certitudine, Grigorescu a ținut însă, la ascedența pe care Academia de Arte de la Paris era capabilă să i-o dea și ca urmare, în catalogul expoziției Salonului Oficial din anul 1868 de la Paris, apărea ca fiind elev al lui Sébastien Cornu. Mai toate informațiile concură la faptul că pictorul român s-ar fi stabilit la Barbizon încă din primăvara anului 1862, renunțând definitiv la Academia de Arte care promova o pictură ce urma ideile academismului.

În toată perioada cât a stat la Paris, Grigorescu a executat o serie de copii după vechii maeștrii ai picturii, fapt ce indică numeroasele sale vizite la Muzeul Luvru, atât în timpul școlii cât și după aceea. Urmându-și vocația de peisagist, el a fost mai atras decât de orice altceva, de Barbizon, satul care era în acele timpuri celebru prin arta înnoitoare a lui Jean-François Millet, Gustave Courbet și a lui Théodore Rousseau, promotori ai realismului care s-au stabilit chiar aici. Emblematici pentru această perioadă efervescentă a Barbizonului au mai fost și pictorii precursori ai impresionismului Jean-Baptiste Camille Corot și Charles-François Daubigny ca și mulți alții care au făcut celebră Școala de la Barbizon.

Pitorescul satului Barbizon, care avea vedere spre pădurea maiestuoasă de la Fontainebleau precum și spre câmpie, putea oferi elementele picturale necesare: bălțile și copacii falnici, luminișurile și stâncile masive. Această realitate bucolică a declanșat resortul lăuntric ce vibra în armonie perfectă cu natura poetică a țării sale. Într-un asemenea mediu natural și alături de maeștrii ai expresiei directe și libere, pictorul român s-a metamorfozat într-un artist singuratic ce a fost cucerit de spectacolul mereu schimbător al naturii. Unul dintre criticii cei mai avizați, George Oprescu, l-a definit pe Grigorescu ca fiind un artist vizual, în opoziție cu cei imaginativi. Catalogarea aceasta de vizual, se constituie în opinia istoricului, ca fiind cea mai importantă trăsătură a acestui observator sensibil și atent la nuanțele infinite ale universului.

Nicolae Grigorescu a preluat maniera de la Rousseau și tematica lui Millet cu subiecte ce se inspiră din legătura omului cu natura, ca și concepția picturală brută, fără artificii, adecvată motivului cu o factură echilibrată. De la Gustave Courbet a preluat modul de a-și caligrafia semnătura, adesea cu roșu într-un colț al tabloului, și dragostea pentru peisaj. Pe Camille Corot, Grigorescu l-a apreciat într-un mod deosebit, deoarece și-a însușit tehnica acestuia. Prin curiozitate și experiment el a adoptat printr-o interpretare personală fluidul pictural al maestrului francez. El a recurs adesea la puzderia de pete mici de funigei care animă peisajul, dându-i o vibrație aparte. Apropieri de opera lui Corot pot fi văzute și în tematica războiului la care a participat în anul 1877. Grigorescu a tratat scenele de campanie prin transcripții fugare care urmează îndeaproape celebrele clichés verre realizate de maestrul francez. În grafică, asemeni maestrului, a căutat efectele rembrandtiene și a explorat resursele plastice ale cărbunelui, pe care l-a tratat cu trebentină pentru a potența picturalitatea. Grigorescu a fost un inovator asemenea lui Corot prin folosirea acestui procedeu tehnic. El punea mai întâi un strat de laviu de tuș subțire, după care revenea cu cărbune diluat, în conté și accente albe de cretă. De cele mai multe ori folosea ca suport hârtia care avea culoarea gri sau albastră, fapt care ducea implicit la o mai mare catifelare a desenului.

Articole despre Nicolae Grigorescu
Capodopere	Cronologie
Familie	Începuturi
Studii	1870-1877
Modifică text