Teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora:
Suma catetelor la pătrat este egală cu ipotenuza la pătrat
Animație în care este demonstrată Teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai cunoscute teoreme din geometria euclidiană, constituind o relație între cele trei laturi ale unui triunghi dreptunghic. Teorema lui Pitagora afirmă că în orice triunghi dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei (latura opusă unghiului drept). Teorema poate fi scrisă sub forma unei relații între cele trei laturi a, b și c, câteodată denumită relația lui Pitagora:[1]

unde c reprezintă lungimea ipotenuzei, iar a și b lungimile celorlalte două laturi ale triunghiului.

Deși este în discuție faptul că teorema putea fi cunoscută dinaintea lui,[2] aceasta a fost totuși denumită după matematicianul din Grecia Antică, Pitagora (c. 570 – c. 495 î.Hr.) din moment ce el este cel care, în mod tradițional, a fost recunoscut pentru prima demonstrație a sa.[3][4] Există unele dovezi cum că matematicienii babilonieni ar fi înțeles formula, dar foarte puține indică o aplicație într-un cadru de lucru matematic.[5][6] Matematicienii din Mesopotamia, India și China au descoperit teorema independent și, în unele cazuri, au oferit demonstrații în cazuri speciale.

Această teoremă a primit numeroase demonstrații – probabil cele mai multe dintre toate teoremele din matematică. Acestea sunt foarte diversificate, incluzând dovezi atât geometrice cât și algebrice, cele mai vechi datând de acum mii de ani. Teorema poate fi generalizată în diferite moduri, inclusiv prin referire la spațiile multidimensionale, spațiile neeuclidiene, triunghiuri care nu sunt dreptunghice sau chiar figuri care nu sunt triunghiuri, ci spațiale.

Teorema lui Pitagora este considerată un punct de interes în afara matematicii, constituind un simbol al incomprehensibilității matematice, al misterului, sau al puterii intelectuale; abundă referințele populare din literatură, muzică, teatru, sau artă.

  1. ^ Judith D. Sally, Paul Sally (). „Chapter 3: Pythagorean triples”. Roots to research: a vertical development of mathematical problems. American Mathematical Society Bookstore. p. 63. ISBN 0-8218-4403-2. 
  2. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Pos
  3. ^ George Johnston Allman (). Greek Geometry from Thales to Euclid (ed. Reprinted by Kessinger Publishing LLC 2005). Hodges, Figgis, & Co. p. 26. ISBN 1-4326-0662-X. The discovery of the law of three squares, commonly called the "theorem of Pythagoras" is attributed to him by – amongst others – Vitruvius, Diogenes Laertius, Proclus, and Plutarch ... 
  4. ^ (Heath 1921, Vol I, p. 144)
  5. ^ Otto Neugebauer (). The exact sciences in antiquity (ed. Republication of 1957 Brown University Press 2nd). Courier Dover Publications. p. 36. ISBN 0-486-22332-9. . For a different view, see Dick Teresi (). Lost Discoveries: The Ancient Roots of Modern Science. Simon and Schuster. p. 52. ISBN 0-7432-4379-X. , where the speculation is made that the first column of tablet 322 in the Plimpton collection supports a Babylonian knowledge of some elements of trigonometry. That notion is pretty much laid to rest, however, by Eleanor Robson (). „Words and Pictures: New Light on Plimpton 322”. The American Mathematical Monthly. Mathematical Association of America. 109 (2): 105–120. doi:10.2307/2695324. ISSN 0002-9890. JSTOR 2695324.  (pdf file Arhivat în , la Wayback Machine.). The generally accepted view today is that the Babylonians had no awareness of trigonometric functions. See also Abdulrahman A. Abdulaziz (). „The Plimpton 322 Tablet and the Babylonian Method of Generating Pythagorean Triples”. arXiv:1004.0025Accesibil gratuit [math.HO].  §2, page 7.
  6. ^ Mario Livio (). The golden ratio: the story of phi, the world's most astonishing number. Random House, Inc. p. 25. ISBN 0-7679-0816-3. 

From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by Tubidy