Vanadiu

Vanadiu
Titan ← Vanadiu → Crom   23 V                                                                                                                                                                                                                                           V Niobiu Tabelul complet • Tabelul extins
Informații generale
Nume, Simbol, Număr	Vanadiu, V, 23
Serie chimică	metale de tranziție
Grupă, Perioadă, Bloc	5, 4, d
Densitate	5959 kg/m³
Culoare	alb-cenușiu
Număr CAS	7440-62-2
Număr EINECS
Proprietăți atomice
Masă atomică	u
Rază atomică	134 pm
Rază de covalență	125 pm
Rază van der Waals	pm
Configurație electronică	[Ar] 3d3 4s2
Electroni pe nivelul de energie	2, 8, 11, 2
Număr de oxidare
Oxid
Structură cristalină	cubică
Proprietăți fizice
Fază ordinară
Punct de topire	1910°C ; 2183.15 K
Punct de fierbere	3407°C ; 3680.15 K
Energie de fuziune	kJ/mol
Energie de evaporare	kJ/mol
Temperatură critică	K
Presiune critică	Pa
Volum molar	m³/kmol
Presiune de vapori
Viteza sunetului	m/s la 20 °C
Forță magnetică
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling)	1,63
Capacitate termică masică	J/(kg·K)
Conductivitate electrică	5 ⋅ 106 S/m
Conductivitate termică	W/(m·K)
Prima energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_1}}} kJ/mol
A 2-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_2}}} kJ/mol
A 3-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_3}}} kJ/mol
A 4-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_4}}} kJ/mol
A 5-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_5}}} kJ/mol
A 6-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_6}}} kJ/mol
A 7-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_7}}} kJ/mol
A 8-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_8}}} kJ/mol
A 9-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_9}}} kJ/mol
A 10-a energie de ionizare	{{{potențial_de_ionizare_10}}} kJ/mol
Precauții
NFPA 704
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.
Modifică text

Vanadiul este un element chimic cu simbolul V și numărul atomic 23. Este un metal tranzițional moale, ductil, de culoare cenușiu–argintie. Formarea unui strat protector de oxid stabilizează metalul față de oxidare. Vanadiul se găsește în natură numai sub formă de combinații. El este rezistent la acțiunea acizilor (precum acidul sulfuric) și a soluțiilor saline. Oxidarea metalului are loc la peste 660 °C, cu formare de V₂O₅.

Vanadiul a fost descoperit în 1801 de Andrés Manuel del Río în urma studierii mineralului vanadit, pe care l-a denumit „eritroniu” deoarece – prin încălzire – majoritatea sărurilor sale își schimbă culoarea în roșu. Patru ani mai târziu el a fost convins de către alți oameni de știință (în mod eronat) că eritroniul era de fapt crom. Elementul a fost redescoperit în 1831 de Nils Gabriel Sefström, care l-a denumit „vanadiu”, după Vanadis (zeița scandinavă a frumuseții și fertilității).

Elementul se găsește în natură în circa 65 de minerale diferite și în depozitele de combustibili fosili. În Rusia și China se obține din zgura de la oțelării, iar în alte țări ca produs secundar al mineritului uraniului sau ca produs de ardere ale fracțiunilor petroliere grele. Vanadiul se topește la 1910°C și fierbe la 3407°C.