Wikipedia:Ghid de coordonare pentru proiectele externe


Acest Ghid de coordonare pentru proiectele externe este orientativ.

Scopul său este acela de a:

  • a oferi un cadru spre care să fie îndreptați atât cei care vin cu asemenea proiecte, cât și wikipediștii care doresc să se implice, sau care pur și simplu vor să știe ce au de făcut în asemenea situații.
  • a oferi o foaie de parcurs pentru stabilirea unui eventual necesar și suficient acord, care să fie util derulării eficiente a proiectului și înlăturării pe cât posibil din timp, a unor eventuale disfuncționalități.
  • a evita pe cât posibil din partea tuturor părților reacțiile contrare datorate surprizelor, timpul pierdut și frustrările

Deoarece ce este de la sine înțeles – atunci când este pus în practică în lipsa unei consemnări poate conduce la omiterea unor pași care mai târziu își dezvăluie importanța, rolul ghidului este și acela de a reaminti celor aflați în măsură să o aplice, ce au de făcut. De asemenea, prin natura ei acest ghid nu este imuabil, el fiind în mod natural amendabil, în funcție de eficiența aplicării precum și demonstrarea utilității sale.


From Wikipedia, the free encyclopedia · View on Wikipedia

Developed by Tubidy