Zeus

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Zeus
Zeul tunetului, al cerului și al dreptății
Statuia de marmură a lui Zeus din Muzeul Arheologic din Olympia, Grecia
Civilizația	Greacă
Rol	zeitate supremă
Simboluri	fulgerul, vulturul
Căsătorit cu	Hera
Urmași	Heracle, Perseu, Apollo, Artemis, Hefaistos, Afrodita, Hermes, Atena, Ares, Elena etc.
Tată	Cronos
Mamă	Rhea
Bunic	Uranus[1]  Uranus[2]
Bunică	Geea[1]  Geea[2]
Frați	Poseidon,Hades, Demetra, Hestia, Chiron și Hera.
Modifică date / text

Zeus^[3] (în greacă veche Ζεύς) este zeul cerului și al tunetului în mitologia greacă. Acesta este regele zeilor de pe Muntele Olimp. Echivalentul său roman este Jupiter, mitologia și puterile sale fiind similare, deși nu identice, și cu cele ale zeităților indo-europene precum Perkūnas, Perun, Indra, Dyaus și Thor.

Zeus este copilul lui Cronos și Rhea, fiind cel mai tânăr dintre frații săi, deși este socotit drept pe cel mai mare, deoarece ceilalți frați (Hestia, Hades, Demetra, Poseidon, Hera) erau în stomacul lui Cronos. În majoritatea tradițiilor, el este căsătorit cu Hera, fiind tatăl lui Ares, Hebe și Hefaistos. La oracolul Dodonei, consoarta sa era Dione, despre care Iliada afirmă că a fost tatăl Afroditei. Zeus a fost, de asemenea, infam pentru escapadele sale erotice care au dus la mulți descendenți divini și eroici, inclusiv Atena (fiica lui Metis, înghițită de Zeus), Apollo și Artemis (copiii lui Leto), Hermes (fiul pleiadei Maia), Persefona (fiica zeiței Demetra), Dionis (fiul lui Semele), Perseu (fiul lui Danae), Heracle (fiul lui Alcmena), Elena din Troia (fiica lui Leda), Minos (fiul lui Europa) și muzele. ^[4][4]

El a fost respectat ca tatăl și regele panteonului grecesc și tot el a fost cel care a atribuit roluri celorlalți: „Chiar și zeii care nu sunt copiii săi naturali i se adresează cu cuvântul Tată și toți zeii se ridică în prezența lui”.^[5] El a fost asimilat cu mulți zei străini ai vremii, permițându-i lui Pausania să scrie „ Zeus, regele cerului, este cunoscut tuturor oamenilor”. Simbolurile lui Zeus sunt fulgerul, vulturul, taurul și stejarul. Pe lângă moștenirea sa indo-europeană, derivă și anumite trăsături iconografice din culturile din Orientul Apropiat antic, cum ar fi sceptrul. Zeus este descris frecvent de artiștii greci într-una din cele două ipostaze: în picioare, pășind înainte cu un fulger ridicat în mâna dreaptă sau așezat în măreție pe un tron.^[6][7]

Zeus este un zeu foarte crud și răzbunător, dar este câteodată milostiv și drept, iar zeul iudeilor (YHWH) îi împărtășește câteva caracteristici. Mai este considerat și zeul dreptății, el fiind zeul care ia ultimul cuvânt în rezolvarea disputelor și al cărui decizie este absolută.

Conform lui Hesiod, Zeus este considerat creatorul bărbaților din argint. Dar acești bărbați refuzau să se închine zeilor. Iar la un moment dat, mâniat din cauza păcatelor comise de oameni, îi distruge. Zeus a creat apoi bărbații din bronz, care erau mult împietriți și duri, deoarece războiul era scopul și pasiunea lor. Zeus, mânios pe păcatele oamenilor, distruge orașe ca Salmone cu o furtună de fulgere. Pentru a-i pedepsi pe bărbați fiindcă l-au nesocotit luând focul furat de la Prometeu, a trimis-o pe Pandora, prima femeie creată de către zei, să deschidă o cutie din care să elibereze toate relele care să se răspândească pe Pământ, numai speranța rămânând în cutie. Apoi i-a nimicit pe oamenii din bronz printr-un potop devastator de pe urma căruia numai Deucalion supraviețuiește.

În Epoca Eroică, Zeus creează oameni cu abilități speciale, numiți Eroi, singurii care vor ajunge în Câmpiile Elizee după ce mor.

Apoi, creează oamenii din fier, de acesta dată oameni care trăiesc o existență de trudă, conflict și mizerie. La apogeul epocii fierului, oamenii ajung să păcătuiască tot mai mult, nu-și vor mai respecta părinții; bebelușii se vor naște cu părul cenușiu, și zeii, în frunte cu Aidos și Nemesis, vor părăsi definitiv umanitatea în dureri amare, fără nicun ajutor în fața răului.^[8]

Walter Burkert subliniază în cartea sa Religie greacă: „Chiar și pe zeii care nu sunt copiii lui naturali îi crește ca un Tată”. Pentru greci, el a fost regele zeilor și al universului. Pausanias a observat că „Zeus - regele cerului este comun tuturor oamenilor”. În Theogonia lui Hesiod, Zeus atribuie diferite roluri zeilor. În Imnurile lui Homer el este menționat ca șef al zeilor.